Oare câți dintre voi va mai amintiți de iernile de demult? Ierni în care troienele de zăpadă erau de câțiva metrii,iar accesul în unele zone era foarte dificil. Vă mai amintiți vremurile frumoase în care multă lume apela la ajutorul animalelor în fiecare zi,în special al cailor pentru deplasarea pe distanțe mai mari? Ce vremuri frumoase și demult apuse. Îmi aduc aminte cum bunicii, dar și străbunicii îmi povesteau minunatele povești ale locurilor ,la gura sobei. Cum de îndată ce terminau cu agricultura și culesul roadelor, iarna bătea la ușă și ei se pregăteau să înhame caii din nou doar pentru deplasarea spre cele mai ascunse locuri din ținut. Așa erau vremurile. Lumea avea nevoie de lemne, acestea fiind greu de obtinut. Căruța trasă de cai era cel mai simplu mijloc de transport, iar cei ce beneficiau de acesta erau fericiți. Se puteau deplasa ușor, cutreierând zona, dar și făcând cele de trebuință pentru gospodarie. Cu trecerea vremii,tot mai mulți oameni au încercat sa își facă viața mai ușoară.
Chiar dacă lumea este într-o continuă schimbare, iar oamenii nu se lasă mai prejos, avem o povestioară interesantă ce va pune, în viitor, în evidență satele uitate ale Ținutului Pădurenilor.
Vadu Dobrii este un sătuc, nu prea populat,cum zice dânsul, aici trăiesc în sezonul rece 12 oameni împrăștiați pe 3 km, iar vara satul se mai animă să zic așa cu încă pe atâtea suflete. Primul magazin alimentar este la 12 km distanța, iar ca și timp e vorba de aproximativ 1 ora să ajungi acolo. E nevoie de 4x4 să ne deplasăm pe acele drumuri. Oamenii locului sunt oameni simplii, oameni de munte, obișnuiți cu greul, oameni tare faini la suflet, în special, gata oricând să îți întindă o mână de ajutor și un colț de pâine.
Ajuns în acel loc, uimit de frumusețea naturii, domnul Dan a început să se gospodărească, să își facă nouă locuință mai pe gustul său. După cum el a spus, niciodată nu își va termina treburile prin jurul casei,asta fiind o regula general valabila pentru toata lumea. Întotdeauna mai trebuie câte ceva făcut. El a început prin a-și face cele de trebuință, un gard, o baie, cuști pentru câini, dar și sistemul de apa. A făcut un sistem prin care apa de fântână filtrată ajungea și în casă.
La aproximativ 2 luni de la stabilirea lui în Vadu Dobrii, datorită iubirii imense între sus numiții husky, au apărut 4 ghemotoace de blană care, cu ajutorul prietenei lui Dan au primit următoarele nume: Raija, Yrsa, Varg și Stig. Unul mai tacanit ca altul, puiutii, nu numele.
Dan împreună cu haita lui de cațeluși Husky se simt foarte bine în Ținutul Pădurenilor, cu multă pădure în jurul lor, liniște, fără poluare, uneori trecând zile întregi fără să își vadă vecinii sau alta suflare omenească. Pe cât de simplă poate părea viața în Vadu Dobrii pentru domnul Dan, pe atât de grea poate fi. Ne povestește el cum, la un moment dat, a fost nevoit să care apă de la izvor cu rucsacul sau cu sania, mai nou cu ATV-ul prin ploaie, noroi sau zăpadă. Asta s-a întâmplat pentru că a rămas fără apă vreo jumătate de an. El consideră că apa obținută așa are un gust aparte, iar cei care nu știu cum este, pot încerca oricând mergând la un izvor și să încerce acea apă pură.
Prietenul nostru Dan spune ca toate sacrificiile făcute acolo în Vadu Dobrii merită și îi place mult să spună că el și-a obținut cumva libertatea, mai ales în contextul actual. Nu în totalitate, încă mai este de lucrat pe ici pe colo. Cu ajutorul familiei și a prietenei lui a reușit sa facă tot ce a făcut până acum, dorind să mulțumească tuturor celor ce l-au ajutat, chiar și cu un sfat.
Pentru cățelușii Husky, acolo este raiul pe pământ, indiferent de vreme, fiind la munte e diferit față de oraș. Din toate punctele de vedere. Ies la plimbare cu stăpânul lor de 3-4 ori pe săptămână, când e zăpadă cu sania, iar în rest cu ATV-ul sau MTB-ul, având libertatea mult dorită.
Dan Sabau își dorește pe viitor ca tot mai multă lume să afle de aceste locuri, dar și de poveștile spuse de bătrâni, evidențiind valoarea paradisului în care trăiește. El dorește să crească iepuri și bibilici, pentru carne și ouă, fiind un om gospodar, la fel ca toți din sat. Spune ca toți huskyi lui "halesc" zilnic destul de mult, cam 4kg de carne, plus boabe, legume, cartofi, orez etc.
Dorința lui cea mai arzătoare este sa promoveze Ținutul Pădurenilor, dar și faptul că ograda lui este primitoare tuturor celor ce vor să îi treacă pragul pentru o tură cu sania împreuna cu haita lui de husky. Fiecare trebuie să vadă cu ochii proprii pentru a putea crede tot ce se spune. Merită fiecare secundă. Din 4 ghemotoace de blană ,puiuții husky s-au transformat în câini husky puternici, care muncesc alături de părinții lor, toți mândrii de sângele Siberian ce le curge prin vene. Turele au devenit din ce în ce mai lungi și mai dese. Cu cât mai mulți,cu atât mai bine!
"Doritorii de ture cu sania cu husky sunt bineveniți la noi, dar vedeți că accesul este foarte dificil, uneori aproape imposibil." (Dan Sabau - Casa cu Husky)
Autor: Norana Adina
Ținutul Pădurenilor - România
Photo: Arhiva Casa cu Husky
Postări
0 Comentarii