Portul Popular din Ținutul Pădurenilor

Foto: Remus Suciu

Portul Pădurenesc este emblema pădurenilor, în special cel femeiesc are elemente de unicitate pe care nu le găsim la costumul regiunilor învecinate fiind chiar unicate pe întreg teritoriul României conform scrierilor lui Romulus Vuia.  

Pădurenii cu tradițiile și obiceiurile lor au fost cercetate îndelung de etnografi și nu numai, iar portul pădurenesc a avut numeroase lucrări dedicate începând cu secolul XX. Ținutul Pădurenilor a fost subiectul multor lucrare de la Romulus Vuia Denis Gallaway și Tache Papahagi până în zilele noastre Rusalin Isfănoni au prezentat tradițiile și portul popular al Pădurenilor. 

Portul pădurenilor ca și cel din alte regiuni se diferențiază după vârstă și statutul celui care îl poartă. Dacă pentru bărbați și copii sau feciori diferențele nu sunt atât de importante doar că cel pentru copii este putin mai simplu fiind asemănări și cu portul regiunilor învecinate dar cu mici diferențe chiar și între satele din Ținutul Pădurenilor. Atunci când vine vorba de portul copilelor, fetelor nemăritate sau persoanelor în vârstă diferențele devin foarte importante. La copile și fetele nemăritate predomină roșul din abundentă. 

Romulul Vuia spunea în "PORTUL POPULAR AL PĂDURILOR DIN REGIUNEA HUNEDOARA"   că: "Portul femeiesc nu numai că e original și specific, dar parcă ar tinde să se adapteze și constituției fizice a rasei căreia îi aparține marea majoritate a populatiei și să-i accentueze trăsăturile. Aceasta rasă fiind înaltă zveltă, cu trăsături marcante, parcă și costumul femeiesc vrea să ridice înalțimea șzveltetea trupului, cu liniile apropiate de corp cu tendința spre înălțime și vertical spre deosebire de portul altor regiuni cu tendinta spre orizontal"

Vă așteptăm în perioada următoare să fiți alături de noi în explorarea elementelor costului popular al pădurenilor.

Fotografie de Remus Suciu

3 Comentarii

  1. De unde as pytea sa imi achizitionez si eu o astfel de camasa ? MULTUMESC !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daca nu ati gasit incercati sa scrieti pe pagina facebook.com/tinutulpadurenilorhd

      Ștergere
  2. Sunt persoane care va pot ajuta in acest sens depinde ce doriti. E mai greu de gasit dar nu imposibil

    RăspundețiȘtergere