De la educație la cusut în Ținutul Pădurenilor

Rămânem și în această vineri în zona cusăturilor și a țesăturilor- un subiect aparte pentru pădureni. Educația este cu siguranță unul dintre fundamentele dezvoltării armonioase a unui copil, iar anumite deprinderi sunt cu atât mai valoroase cu cât sunt însușite mai timpuriu. După cum am mai amintit și în alte articole, portul popular al pădurenilor este o emblemă a zonei geografice pe care o populează, însă cămașa este cu siguranță o piesă vestimentară cheie, o icoană chiar a poveștilor și istorisirilor a tot ce înseamnă Ținutul Pădurenilor, de la străbuni, la datini și la traiul uneori anevoios.

Pe uliță - Poinița Voinii 1927
Photo: Denis Galloway
Sursa: Muzeul Etnografic al Transilvaniei

Așa cum se obișnuiește încă din cele mai vechi timpuri, la sărbători și la evenimente importante se îmbracă haine noi- așa și pădurencele. La ocazii cu mare însemnătate cum ar fi și Paștele femeile din Pădurenime îmbrăcau cămăși noi. Brodatul era cu siguranță o artă- o mărturie a răbdării, îndeletnicirii și de ce nu al talentului. Fie că vorbim despre broderia de pe mâneci, piept, guler sau pumnași, fetele de 10- 12 ani o stăpâneau într-un mare fel. Putem spune că brodatul era principala îndeletnicire de zi cu zi a fetelor și a femeilor.

Dar ce legătură o fi având asta cu educația? Ei bine, dragi cititori, aici în Ținutul Pădurenilor are! Gheorghe Ienășescu, de origine din Sohodol, odată cu îmbrățișarea meseriei de învățător a înțeles foarte bine că fetele erau preocupate de cusut. Chiar din primul an ca învățător, Ienășescu trebuia să țină piept mentalității oamenilor din zonă, dar mai ales a mamelor, care erau de părere că patru clase erau suficiente pentru educația fiicelor lor. Prin anii 1925-1926 la scoala primară din sat se făceau șapte clase, cursurile fiind organizate intr-o singură încăpere. Pentru a asigura învățarea continuă, proaspătul învățător a amenajat în sala de clasă un colț de cusut. În acele vremuri, mamele erau îngrijorate că fetele nu vor apuca să termine tot ce aveau de cusut, fiind presate de măritișul timpuriu și de zestre. Așadar, fetele din clasele V-VII aveau colțul lor în clasă, aproape de catedră, colț în care se asezau în timpul orelor pentru a termina de cusut ce le puseseră mame lor în traistă, timp în care erau atente și la lecții. La această metodă ingenioasă de învățare renunțau doar vinerea, sau în alte zile de sărbătoare, când tinerele pădurence reveneau în bănci alături de ceilalți colegi. Este de lăudat inițiativa a învățătorului Ienășescu, deoarece această metodă de predare a asigurat o frecvență de 100% la școala primară din Sohodol și absolvirea celor 7 clase de către toate fetele din sat.

Văzând că această metodă dă roade, școlile din Lelese, Alun, Runcu Mare și Vadu Dobri au adoptat-o cât se putea de repede, iar fetele din zona centrală a Ținutului Pădurenilor au ajuns să termine și 7 clase și să deprindă cât se poate de bine arta cusutului. Astfel, această metodă ingenioasă a învățătorului din Sohodol a ridicat fără dar și poate nivelul cultural al pădurencelor, ea putând fi comparată cu “școala altfel” din zilele noastre.

Așadar, dragi cititori, am ajuns la finalul acestei istorisiri interesante despre arta cusutului În Ținutul Pădurenilor. Ce concluzie putem trage? Ei bine, că ideile inovative pot combate și cele mai învechite mentalități.

Sursa:Monografia comunei Lelese

Autori: Georgiana-Mariana Balan

Din Inima Pădurenilor & Ținutul Pădurenilor - România

Photos: Tif Marica, Miclaoni Viorica

Photo: Denis Galloway Sursa: Muzeul Etnografic al Transilvaniei