Furnalul de la Govăjdia

Furnalul de la Govajdia, construit la inceputul secolului al XIX-lea, a reprezentat la vremea respectiva, o premiera tehnologica de referinta: era primul furnal cu flux continuu din Europa (si al doilea din lume).

     Furnalul a fost ridicat pe locul unui atelier de fierarie, Limpetrul Vechi, care functiona din 1674 la confluenta raurilor Runc si Nadrab. Construirea a durat 4 ani, iar prima șarjă a fost trasă în aprilie 1810. Lucrau aici peste 200 de muncitori. Cei mai mulți erau români, dar și un număr apreciabil de nemți.

     Nu era primul furnal din zonă. Începutul metalurgiei moderne începuse trei decenii mai devreme în Ținutul Pădurenilor, în 1781, când începuse să producă furnalul de la Toplița, pe Valea Cernei. Cel de la Govăjdia aducea, însă, avantajele unei noi tehnologii și, în consecință, a unei productivități sporite.

    Până la apariția lui, procesul tehnologic de producere a fontei presupunea perioade de oprire pentru încărcarea și descărcarea furnalelor. Acum, cele două operațiuni puteu fi efectuate simultan. Inițial, producea 640 tone de fontă pe an, ca să ajungă, în 1852, după modernizări, la o producție anuală de 4,000 de tone.

    Din fonta produsă la Govăjdia au fost turnate unele elemente de susținere ale Turnului Eiffel din Paris. Alte piese, din oțel de această dată, au fost fabricate la Uzinele Metalurgice din Reșița, care au folosit, de asemenea, fontă de Govăjdia.

    Furnalul a funcționat până în 1918.

Construcția furnalului

      Construcția a început în anul 1806 și s-a finalizat în 1810. Pe fațada clădirii furnalului dinspre confluențele pârâurilor Nădrab și Runc s-a așezat o placă memorială cu inscripția „Augusto Imperante Francisco I. exstructum 1810”. Suma alocată construcției s-a dovedit a fi insuficientă, pentru că această sumă era de ajuns doar să se construiască furnalul, hala furnalului și aducțiunile de apă. Pentru asta Mätz Sámuel, proprietarul atelierelor de fierărit împreună cu Asztalos József, maistrul dulgher au întocmit proiecte noi de investiții care cuprindeau și construirea unei locuințe maistrului topitor.

      Din proiectele clădirilor au rămas doar proiectul podului de încărcare și proiectul depozitului de mangal. Pe 10 Decembrie 1808 Mätz și Asztalos întocmesc alte proiecte de investiții care la rândul lor sunt aprobate de trezorerie. Potrivit proiectului se poate construi digul pe pârâul Runc la preț de 3691 forinți 5 creițari și curățarea canalului pentru aducțiunea apei dinspre barajul pe pârâul Nădrab cu costul de 430 forinți. Astfel lucrările pentru construcția uzinei au fost finalizate în 1813. Împreună cu toate investițiile suma finală s-a ridicat la 98728 forinți 50¼ creițari. Furnalul a fost dat în exploatare în mijlocul lunii Aprilie. Schița furnalului nu mai există, însă din alte documente se cunosc forma și dimensiunile.

     Potrivit documentelor, creuzetul rotund avea un diametru de 110 cm, diametrul pântecului 215 cm, diametrul gâtului 105 cm. Înălțimea pântecului asupra fundului creuzetului 315 cm, înălțimea asupra fundului creuzetului a gurii de vânt superioare 53 cm, iar înălțimea gurii de vânt inferioare 47 cm, iar înălțimea totală a furnalului a fost 9,50 m. Gura de vânt superioară avea o așezare orizontală, cu trompa de suflare așezată pe furnal pe latura dinspre pârâu, cu o deviere de 80 mm de la centrul cuvei furnalului. Gura de vânt inferioară era la un unghi de curbură de 3°, îndreptată spre direcția găurii pentru evacuarea fontei, cu o deviere tot de 80 mm de la centrul cuvei. Aerul pentru suflarea în furnal a fost asigurat de 6 foale duble cu aceleași dimensiuni, montate în sala mașinilor, o foală asigura 7–8 suflări pe minut. Aerul se transporta la furnal prin conductă.

 Personalul și conducerea furnalului de la Govăjdia în 1890 (sursaȘ Wikipedia)

Prima perioadă de exploatare a furnalului

    După punerea furnalului în funcțiune în Aprilie 1810, după șapte luni și jumătate de exploatare și după o producție de 1380,7 tone de fontă, furnalul a fost oprit pe de o parte deoarece creuzetul furnalului avea uzuri pronunțate și pe de altă parte pentru că s-a adunat o cantitate de fontă suficientă pentru câteva luni de prelucrare în atelierele de afânare. După rezidirea creuzetului furnalului, furnalul a fost pus din nou în funcțiune în anul 1814, a funcționat timp de șapte ani până în 1821, în funcție de disponibilitatea mangalului furnalul a funcționat alternativ cu furnalul de la Toplița. Lipsa de mangal într-o perioadă de șapte ani a determinat o producție medie anuală de doar 638,7 tone. Lipsa de mangal a fost cauzată și de funcționarea continuă a cuptoarelor țărănești care pe lângă furnalele de la Toplița și Govăjdia consumau foarte mult mangan. Din documentele dintre anii 1813 și 1818 reies avantajele industriale pe care le prezenta furnalul, respectiv din furnal se puteau obține rezultate mult mai bune decât din cuptoarele țărănești și calitatea mangalului prelucrat și a minereului pregătit pentru topire nu a fost corespunzătoare. Pe baza documentelor reiese că s-a folosit limonită cu un conținut mai redus de calcar și silicat (H4SiO4) și cu un conținut de câteva procente de peroxid de mangan, pentru că manganul ajută la obținerea oțelului de cea mai bună calitate. Minereul provenit din Ghelari respectiv exploatările miniere de pe suprafața mai conținea și ceva urme de cupru și în plus din cauza calității și a fragilității minereului nu necesita coacere, iar conținutul de fier a fost de 40–42%. Mangalul tare de cea mai bună calitate a fost obținut din lemn de fag care au fost recoltați din împrejurimile Govăjdiei. În ciuda acestor avantaje furnalul de la Govăjdia a prezentat rezultate mai proaste decât furnalul de la Toplița din cauza unor erori de proiectare a foalelor astfel că debitul aerului suflat în furnal a fost cam redusă astfel că exploatarea furnalului de la Govăjdia pe lângă furnalul de la Toplița a fost mai dezavantajat și de faptul că la Govăjdia se producea doar fontă cenușie care nu se putea afâna la fel de ușor. În schimb la Toplița se producea în mare parte doar fontă albă. Din aceste cauze furnalul de la Govăjdia a fost oprit la sfârșitul anului 1820. După această dată furnalul a stagnat timp de 17 ani până în 1837. În tot acel timp au putrezit toate utilajele, digurile, canalele pentru aducțiune și decantoarele pentru nisip. S-au colmatat canalele de aducțiune și au fost invadate de vegetație, astfel perimetrul uzinei a devenit o ruină fără valoare în timp ce topitoriile țărănești (două la Tulea și două la Nădrab) au funcționat fără oprire până în 1830 după care au fost oprite definitiv.

Surse:

https://ro.wikipedia.org/wiki/Furnalul_din_Gov%C4%83jdia