Cuptorul din Valea Caselor - comuna Ghelar

Caracteristici constructive ale cuptoarelor de topire a minereului de fier. Cuptorul descoperit, la Valea Caselor, în anul 1895, la circa 3 km de marginea comunei Ghelar este datat din sec. IX–X d.Hr., în această zonă însă au fost descoperite mai multe cuptoare . Materialul dintr-un asemenea cuptor a fost transportat la Londra în anul 1925 unde, în cadrul Muzeului Ştiinţei, a fost reconstituit material original la scara 1:3. Redactorul șef al revistei Steel Times, Tim Smith, a fost impresionat de un articol publicat în revistă de autor și de Constantin Găină, legat de cuptorul din Valea Caselor și a vizitat Muzeul londonez pentru a vedea acest cuptor. Ulterior mi-a trimis o scrisoare în care îmi indica poziția acestui exponat în muzeul londonez la nr. de ordine 20-1925-115. În cadrul fostului Muzeu al Fierului din Hunedoara se afla o machetă a acestui cuptor, realizată în anul 1974. Tipologic, cuptorul descoperit în anii ‘80, cuptor identic cu cel descoperit în aceeași zonă în 1895, se compune dintr-o cuvă de formă tronconică de secţiune ovală, săpată în stâncă, închisă în faţă de un zid şi acoperită cu lespezi de piatră de provenienţă locală. La partea superioară avea un orificiu oblic sub formă de canal de fum cu secţiunea ovală, dispus pe panta dealului, asigurând tirajul natural în procesul de reducere, topire. Zidul de sprijin al cuptorului, cu lăţimea maximă de 2,85 m la bază, a fost ancorat în stâncă, iar pentru mărirea rezistenţei lui i s–a dat o formă aproximativ triunghiulară. Cuptorul avea următoarele dimensiuni: înălţimea cuvă 1,65 m; diametrul de la baza cuptorului 0,32 m; diametrul de la partea superioară 0,6 m, fiind executat din lespezi de rocă ce au fost căptuşite cu argilă, având proprietăţi refractare foarte bune pentru acele vremuri. În partea inferioară erau două orificii: un orificiu mare pentru scurgerea fierului brut, iar cel mic pentru introducere a tubului ceramic prin care se sufla aerul din foi (foale

) care era acţionat manual. Cuva cuptorului a fost căptuşită în interior cu un lut special, primind în urma arderii la circa 800 0C o culoare brun roşcată. În faţa zidului de sprijin, perpendicular pe acesta, au apărut fundaţiile unei construcţii de 2,20 x 2,80 m, groasă de 0,60 m şi înălţimea variabilă. Latura opusă cu zidul de sprijin care închide acest dreptunghi pare să aibă două faze de construcţie, cu urmele vizibile ale unui prag, care ar fi putut constitui fie un orificiu de evacuare a zgurii, fie pragul unei uşi de intrare . Cuptorul descoperit la Valea Caselor are trăsături comune cu cuptoarele Stűckofen, răspândite în regiunea Alpilor şi Carpaţilor în sec. al XVI-XVII-lea. Cea mai veche reprezentare o găsim în picturile lui Joachim Patenier (1485- 1545), o ilustraţie mai precisă este făcută de către Agricola . Cuptorul din Valea Caselor este o dovadă a nivelului de dezvoltare a extracției siderurgice în zona pădurenilor. Cuptoarele prin forma constructivă se asemănă cu cuptorul „catalan-corsican”, care s-a folosit frecvent în regiunea Pirineilor, în jurul oraşelor Navarra şi Ariege, din feudalismul timpuriu şi până târziu în aceeaşi epocă. Am considerat că acest tip de cuptor era comun în fierăriile domeniului Hunedoara. Cuptoarele din Valea Caselor utilizau foalele acționat manual, sau poate curenții ascendenți ce se creau la baza pantelor, spre deosebire de cuptoarele din ateliere domeniului care aveau foalele acționat de roata hidraulică. Din documentele vremii rezultă că mai târziu fierăriile au adoptat pe scară largă roata acționată hidraulic, identică cu roata de la morile de cereale, atât pentru foalele de la cuptorul de topire, cuptorul de încălzire pentru forjare cât și pentru acționarea ciocanului de forje. Cu timpul, fierăriile coboară de pe dealuri în malurile râurilor și dispuneau de două roţi de moară, o roată mare și o roată mică. Apa antrena roata mică și roata mare și transmitea energia și mișcarea prin niște arbori către sistemele atelierului, foale ori ciocan de batere. Roata mare punea în funcție ciocanul cel mare care servea la baterea bucăților mai mari de fier. Folele pentru cuptoare erau mânate de roata mică. În documentele domeniului Hunedoara era consemnat că se cumpărase o cantitate de osânză pentru ungerea foalelor „arvinam pro follibus ad fodinam” și a elementelor aflate în mișcare în fierărie.

(Extras din : Istoria Uzinei de fier Hunedoara, Eisenmarkt, Vajdohunyad, Ioan Romulus, 2015,)