Claca
Claca după cum este denumită în DEX arată
astfel:
„CLÁCĂ, clăci, s.f. 1. Formă
caracteristică a rentei feudale, constând din munca gratuită pe care țăranul,
fără pământ, eraobligat să o presteze în folosul stăpânului de moșie. *
Expr. Lucru de clacă = lucru făcut fără tragere de inimă, demântuială, prost. 2. Muncă colectivă benevolă prestată de
țărani pentru a se ajuta unii pe alții și care adesea este însoțităori urmată
de o mică petrecere, de glume, povestiri etc.”
Aici, în Ținutul Pădurenilor, claca presupune o întâlnire a unor săteni tocmiți cu o zi sau două
înaintea unei sărbători, în care vin de bună voie în sprijinul consăteanului a
munci la cositul fânului, sapă, cărat gunoi. La bunica mea sau la cei care am
văzut, claca se tocmea doar la cositul fânului unde aveau o suprafață mai mare
de cosit și unde un singur om nu putea să cosească totul într-o singură zi.
Așadar, veneau mai mulți.
Acest lucru nu
presupunea luarea de bani, însă gazda trebuia să le pregătească de mâncare: mic
dejun, la amiază și seara.
Munca efectivă începea la ora 6 dimineața,
pe la 9-10 se lua micul dejun, la 12-13 se lua prânzul, apoi seara pe la ora
17-18.
Acest obicei era util în rândul sătenilor
mai bătrâni din sat, însă nu se înțelege de ce într-o zi de sărbătoare. Probabil că atunci erau toți acei săteni acasă pentru a
putea veni la muncă.
Postări
0 Comentarii