Povestea laibărului bănățenesc și a primului croitor din Pădurenime

 

Portul popular este cu siguranță o notă distinctivă pentru fiecare regiune în parte, însă pentru Ținutul Pădurenilor este  fără dar și poate o carte de identitate. Fie că vorbim despre mers la târguri în diferite orașe sau la munci sezoniere în alte regiuni ale țării, pădurenii erau recunoscuți imediat datorită costumului popular. Cu toate astea, putem remarca de-a lungul timpului o serie de influențe mai mult sau mai puțin majore în portul popular, acestea provenind din zone în general apropiate, cum ar fi Țara Hațegului sau Banat. 

Și că tot am amintit de Banat, în articolul de astăzi ne vom concentra pe o piesă vestimentară aparte din portul popular bărbătesc și anume laibărul. Așa că haideți să îi aflăm și povestea lui mai în detaliu.

Pănă în perioada interbelică laibărul era confecționat din pănură albă, împodobit pe ici pe colo cu bârnași pe marginile sale. Ei bine, perioada dintre cele două războaie aduce cu sine si introducerea laibărului din Banat, și mai precis din zona Făgetului.

Primul croitor de laibăre bănățenești din Ținutul Pădurenilor s-a mutat din satul său natal, Brănești, în Vadu Dobrii în anul 1930. Numele lui era Popovici Nicolae. Dar cum o fi ajuns el tocmai la Vadu Dobrii? Ei bine, un satean care mergea adesea la târgul din Făget a remarcat laibărele făcute de Popovici Nicolae. Acesta l-a adus pe croitor cu căruța 40 de km din satul său până la Vadu Dobrii, pe un drum pe care în acele vremuri pădurenii aduceau din Banat grău și porumb. 

Odată stabilit în Vadu Dobrii, Nicolae a impresionat rând pe rând pădurenii cu munca sa. Laibărele erau cusute și brodate la mașina de cusut, iar decorul era destul de amplu, fiind aplicate șireturi atât pe părțile laterale cât și pe spate. Cât despre modelele utilizate acestea erau cu precădere brăduțul și spirala. Popularitatea lui Nicolae creștea odată cu numărul de comenzi. Tot mai mulți pădureni iși făceau pe comandă laibăre bănățenești. Dar știți oare defapt care dintre pădureni au dat  tonul? – Cei din satele aparținătoare comunei Lelese. Și știți de ce? – Pentru că erau angajați la minele de talc din satele Cerișor și Lelese, aceștia aveau  o situație materială foarte bună. Interesant este că  bărbații din satele Ghelari, Ruda și Plop nu au adoptat noul tip de laibăr. Cu toate astea, numărul comenzilor creștea semnificativ pe z ice trece, iar Nicolae a fost nevoit să apeleze la ajutoare. Zis si făcut. El a luat drept ucenici doi pădureni, pe care i-a învățat pas cu pas tainele acestei piese vestimentare, de la cusăturile drepte învățate în primele zile de ucenicie,  până la coaserea șnurului după un anumit model cât se poate de sofisticat. 

Ei bine, dragi cititori, aceasta este povestea laibărului bănățenesc și a primului croitor de laibăre din Ținutul Pădurenilor. Ce concluzie putem trage din această poveste? Autentic nu înseamnă neapărat neschimbat, iar uneori influențele pot fi extrem de benefice în sedimentarea unui element de folclor. Și-am îmbrăcat laibărul așa și v-am spus povestea așa.

Autori: Georgiana-Mariana Balan 

Din Inima Pădurenilor  & Ținutul Pădurenilor - România