Sâmții în Ținutul Pădurenilor - Cei 40 de Mucenici din Sevastia

În 9 martie, creștinii îi prăznuiesc pe cei 40 de Sfinți Mucenici din Sevastia, uciși pentru credința lor, după ce au refuzat să se închine zeilor.De aceea, ei au fost duşi legaţi la un lac, în vreme de iarnă şi au fost lăsaţi să îngheţe în mijlocul apei. În calendarul popular, 9 martie este şi Ziua de Mucenici, sărbătoarea creştină suprapunându-se peste începutul de An Agrar, sărbătorit la hotarul dintre iarnă şi vară, lăsând în spate zilele friguroase ale Dochiei şi făcând loc  zilelor călduroase ale Moşilor. În credinţa populară, în această zi se încheie zilele Babei Dochia, care simbolizează anul vechi, moartea sa, la 9 martie, marcând hotarul între anotimpul friguros şi cel călduros. Astfel, obiceiurile practicate cu ocazia acestei sărbători cuprind şi elemente specifice ritualului de An Nou.

În toate zonele etnografice ale României se păstrează datina ca de 9 martie să se pregătească copturi specifice, cărora li se spune Sfinţi, Sfinţişori şi, cel mai adesea, Mucenici, în amintirea celor 40 de mucenici din Sevastia. De asemenea, potrivit tradiţiei populare, un alt obicei este acela de a consuma 40 sau 44 de pahare de vin.  Se spune că în Ziua de Mucenici se deschid mormintele şi porţilor Raiului, pentru ca sufletele morţilor să revină printre cei vii, aceştia fiind aşteptaţi cu scaune şi cu mese întinse la focurile de Mucenici. Pentru a marca începutul noului an agrar, în această zi se scotea plugul la arat, în mod festiv, moment ce deschidea, totodată, şi ciclul sărbătorilor de primăvară.

Ultima din Zilele babei coincide cu o altă sărbătoare numită, local, în Ținutul Pădurenilor, Sâmţii, în calendarul creştin ortodox cei 40 de mucenici. Ea se ţinea pentru apărarea gospodăriei împotriva şerpilor veninoşi, care ar fi putut să se cuibărească în preajma casei. Ritualul consta din adunarea zdrenţelor în curte unde se punea jăratec peste ele, pentru a fumega. Resturile fumegânde se luau pe lopată după care se înconjura casa, grajdul, cămara, cocina, coteţul şi toate zidurile pentru ca şerpii din câmp să nu se apropie de casă. Sărbătoarea are şi alte semnificaţii. “La Sâmţi se dă copiilor să mănânce miere; se pune blidul cu miere jos, pe vatra casei, iar copiii stau aşezaţi în jurul lui, cât timp mănâncă mierea. Tot aşa trebuie să se aşeze şi albinele vara, când roiesc, să se aşeze jos, în pomii din grădină, să nu se ridice şi să plece de la casa omului în pădure”.

Ritualul de alungare a şerpilor nu avea în vedere şarpele casei, ce se bucura de un statut aparte, fiind protejat şi chiar hrănit de gospodină, aşa cum obişnuia Herban Solomia din Cerbăl (v. subcapitolul Planul casei, materialele şi tehnica de construcţie, din acest capitol.)

La ziua Sâmţilor, femeile făceau câte 40 de pupi (colăcei) din cocă nedospită, tot atâţia câţi sfinţi mucenici erau cinstiţi în această zi, “ca să nu se supere vreunul dintre ei dacă ar rămâne fără pup”. În această zi, întâlnim practici de orgine precreştină şi creştină, oarecum detaşate unele de altele, ponderea deţinând-o primele, dovadă că sărbătoarea creştină a celor 40 de sfinţi mucenici a fost asimilată într-o perioadă târzie.