Cojocul purtat în zilele de sărbătoare

Zilele de sărbătoare sunt pentru toți românii niște zile aparte, zile în care să trăim și să simțim mai autentic ca în restul anului ne poate umple sufletul de bucurie. Pentru întreaga pădurenime însă, zilele de sărbătoare sunt de fapt esența spiritualității și a tradiției moștenite cu atâta drag din generație în generație. Și cum altfel să marcheze pădurencele evenimentele importante din calendar, dacă nu adaugă la ținuta lor un element vestimentar de sărbătoare. Cum altfel să se bucure pădurencele de datinile străvechi dacă nu purtând „sumna„. Peste vestita lor cămașă, brodată cu atâta măreție, femeile își iau „cojocul „cu flori„ , care în termeni mai simpli, pentru cei care nu știu limbajul din zona noastră, este un pieptar confecționat din blană de oaie, crăpat în față și care este acoperit în totalitate cu „flori„ sau „pene. Pe spate, acest cojoc are însă o porțiune nedecorată, porțiune ce are forma de lună. Sunt unele pieptare care pot avea chiar două sau patru luni.

Și totuși modelele florale sunt elementele cheie ale acestui cojoc pentru că, brodarea cu fir de mătase este o capodoperă a cojocarului. Reprezentanții acestui meșteșug erau de găsit în Dobra sau Ilia, iar mai apoi la Vadul Dobrii. Mai apoi, după jumătatea secolului XX , nici pădurencele nu s-au lăsat mai prejos și au început și ele să lucreze „cojoace cu flori„.

Iar ca să nu lăsăm neamintit „cojocul înfundat„ am dori să spunem doar atât : era purtat îndeosebi la lucru, în zilele friguroase, era închis la piept  și se închidea la subsuori, neavând motive florale brodate, sau după cum zic pădurenii „fără pene„.

Cu asta am ajuns la finalul poveștii despre cojoace. Încă o poveste interesantă care satirizează  categorisirea elementelor vestimentare după importanța zilelor din calendar, fie ele evenimente de natură religioasă sau nu.

Autor: Georgiana-Mariana Balan 

Din Inima Pădurenilor  & Ținutul Pădurenilor - România

Foto: Horatiu Toma

__________________

Sursa:

Romulus Vuia , Portul Popular al Pădurenilor din Regiunea Hunedoara, Caiete de Artă Populară, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, p 27-28

Rusalin Işfănoni, Comuna Lelese: monografie, Editura Călăuza, Deva, 2018, p.272-273