După cum a lăsat o tradiție străveche și nescrisă, rânduiala de zi cu în ceea ce privește îmbrăcatul și aranjatul este diferită față de cea dintr-o zi de sărbătoare. Așa și cum găteala capului- cea din ziua nunții este făcută cu mai mult dichis, față de cea de toată ziua, cum s-ar zice.
În ziua nunții mireasa își face „conciul„ care se înfășoară într-o „cârpă„ sau „proboadă„. „Conșul„ așa cum ziceau bătrânii satelor, era făcut din sârmă în formă de cerc, în jurul căruia se înfășura părul. „Conșul„ are trei ațe, ce purtau numele și de „cosâtoare„. Interesant este însă cum se împletea și părul, pentru că la prima vedere, părea destul de complicat. Așa că să începem. Prima dată se împarte părul în două și se împletește în două „tiși„, apoi se pune „conșul„ pe ceafă, deasupra lor. Apoi, pentru că mireasa se aranja singură, se iau două ațe din conș și se trec una pe stânga, una pe drepta, se înoadă și se țin cu gura. Pasul următor este învelirea conșului cu două dintre tiși, iar cu a treia se coase cu andreaua conșul roată de opt ori. Mai apoi se învelesc și celelalte legături și gata conșul! Mireasa pune apoi cu măiestrie „perina„ și „șapta„ , iar „ca să țină conșul mai bine„ se înfig și niște ace cu gămălie mare și colorată.
Și dacă am vorbit de aranjatul părului în ziua nunții, zic să vedem măcar succint cum își aranjau pădurencele podoaba capilară într-o zi obișnuită. Fetele mai tinere aveau capul neacoperit, împletindu-și două cozi. Prima coadă era formată din părul din față, despărțită de „cărarea rotogol„ de pe creștetul capului. Pădureanca își ducea cea dintâi coadă prin fața urechii din drepta spre ceafă unde se împletea cu așa numita „chică din spate„. În capăt coada se lega cu un șiret din lână, numit „curmi„. Femeile care ajung să aibă o anumită vârstă și un anumit statut social, își fac și ele conci. Peste conci se pune o cârpă mică în formă de trunghi, peste care care se pune „ceapța„ care se împodobește la margini cu „ciptă„ mai pe înțelesul tuturor peste conci se pune o bonetă conică din lână neagră , peste care se coase cu acul o dantelă.
Uite așa dragi cititori am ajuns și la sfârșitul povestioarei noastre de astăzi, din care nu putem trage decât o concluzie- segregarea statuturilor sociale din Ținutul Pădurenilor a jucat un rol important și în tehnica de aranjare a părului femeii din această zonă, element ce conferă autenticitate unui element la fel de important ca și piesele vestimentare ce au scos mereu din anonimat această zonă istorică.
Autor: Georgiana-Mariana Balan
Din Inima Pădurenilor & Ținutul Pădurenilor - România
Foto: Horatiu Toma
________________________________
Elena Secoșan, Paul Petrescu (1984), Portul Popular de Sărbătoare din România, Editura Meridiane, p155
Romulus Vuia , Portul Popular al Pădurenilor din Regiunea Hunedoara, Caiete de Artă Populară, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, p 17-19
Postări
0 Comentarii