N-am mai avut de mult o iarnă atât de lungă, iar nevoia de lemne a început să se facă simțită, mai ales în casele văduvelor, ce se organizează acum în grupuri de minim două să meargă în pădure pentru a aduce acasă un jâp sau căture.
Acest jâp sau căture reprezintă o bucată de lemn fie uscată și căzută prin pădure, fie rămășița unei tulpini de mult tăiate, ce reprezentau uneori singura sursa de lemn în acea vreme.
Povestea lemnului la pădureni era una destul de tristă, deoarece avea să arate adevărata greutate a unei vieți de munte pentru văduve și familii mai nevoiașe.
Cei mai în vârstă își amintesc cum treceau uneori iernile doar cu lemne subțiri ce erau tăiate cu toporul fiind arse într-un șpoar de piatră, într-o căsuță fără izolație termică, fără uși și geamuri de termopan, dar totuși reușeau să împlinească nevoia de căldură necesară chiar și pentru un copil; însă altădată reușeau să aducă și lemne mai groase din timp, dar fiind verzi, foloseau lerul pentru a mai usca din ele, în vederea unei arderi mai bune; iar altădată în cazul celor ce aveau lemne de peste ani foarte uscate, ce treceau prea repede, se folosea o găleată cu apă în care era introdus puțin timp lemnul pentru a-i prelungi durata de ardere.
Lemnul necesar unei ierni reprezenta uneori o mare greutate pentru pădureni și de aceea încercau să se descurce așa cum puteau recurgând și la acest jâp ce oferea un pic de căldură și gătea cea mai gustoasă mâncare.
Până la următoarea întâlnire, rămâneți cu bine!
0 Comentarii