Prima zi de plug şi de semănat

        

    Prima zi de plug şi de semănat

 Vine, vine primăvara! Știți despre ce este vorba, nu? Cu toții am cântat acest cântecel în copilăria noastră. Ei bine, odată cu venirea primăverii, in Pădurenime, în trecut, dar și în zilele noastre, în unele părți ale ținutului erau anumite obiceiuri păstrate cu sfințenie din moși strămoși. Haideți să aflăm despre ce este vorba.

După cum bine știm, pădurenii sunt oameni gospodari. În trecut agricultura era principala ocupație a acestora. Este o zicală din popor "e bine să-ți faci iarna car și vara sanie". Oare ce să însemne această vorbă din bătrâni?

Pădurenii, oameni harnici, nu stăteau liniștiți nici măcar iarna. Aceștia aveau grijă ca în lunile friguroase ale iernii, puțin câte puțin, să își repare uneltele, iar animalele - în special caii, să fie pregătiți pentru un nou an agricol plin.  Majoritatea lucrurilor le făceau ei în perimetrul casei, dar unele treburi necesitau ajutor din partea unor meseriași. Chiar dacă satele din Ținutul Pădurenilor sunt micuțe, acestea aveau în trecut câte un meseriaș în fiecare domeniu.

De obicei iarna în Pădurenime ține între 4 și 5 luni. Pădurenii așteptau cu nerăbdare să înceapă munca campului. Din bătrâni se zice că prima zi de plug trebuia să fie lunea sau joia. Tot în aceste zile, cu noroc în mentalitatea localnicilor, era bine să se meargă şi la peţit. În dimineaţa zilei respective, în ocolul gospodăriei erau săvârşite mai multe ritualuri, atât magice cât şi religioase. Să nu mai zăbovim atâta la povesti și să aflăm despre ce este vorba.

Gospodarul amesteca într-un blid cărbune (de lemn) pisat, osânză şi leuştean, obţinându-se o pastă neagră cu care se însemnau vitele ce urmau să fie scoase pentru arat, făcându-se o cruce pe crupă sau pe frunte. La Runcu Mare, înainte de a fi înjugaţi, boii erau frecaţi, după cap, cu ouă de broască, să nu facă bătături de la jug. În cuiul jugului se punea un ciucure din lână roşie şi un buchet de flori din fereastră, să nu fie deocheaţi boii. Este un amestec impresionant de obiceiuri bazate pe experienţa practică, pe magie şi pe credinţa religioasă.

Bărbatul pregătea carul în ocolul din faţa casei, în care punea plugul, rotilele, grapa, desagii cu seminţe, legătura de fân (hrana animalelor), o pâine şi un blid cu sare. După ce boii erau înjugaţi, femeia casei avea și ea un rol important. Ea aducea din casă o lopăţică cu jăratec pe care presăra iarba vântului, brei, iarba spurcului, toate culese în vinerea Sântoaderului, la care mai adăuga şi tămâie. Zicea “Tatăl nostru”, în timp ce bărbatul stătea înaintea boilor cu capul descoperit. Apoi înconjura de trei ori carul şi boii înjugaţi, având în mână lopăţica cu jăratec fumegând. La sfârşitul ritualului, bărbatul lua un ou nefiert, se ducea cu el înapoia carului de unde îl arunca peste car şi peste oişte până în jugul boilor. Dacă oul nimerea în jug era un semn de bun augur, anul urmând să fie roditor. Femeia revenea cu un vas cu apă din care arunca asupra boilor şi plugului. Toate aceste gesturi erau făcute cu scopul asigurării fertilităţii seminței şi pentru apărarea recoltei, a vitelor şi a omului de toate relele care s-ar fi putut abate asupra lor.

Abia după această pregătire complexă se pleca spre câmp, la holda care trebuia arată, unde, plugarul săvârşea alte două ritualuri: aşeza desagii cu seminţe în holdă, punând pe ei un bulgăr mare de pământ, ca şi grâul care se va obţine la recoltat să fie greu ca pământul. După ce trăgea prima brazdă, plugarul punea sub ea, la un capăt, un ou fiert, “ca să iasă şi grâul nou curat ca oul”.

Perioada optimă de însămânţare pentru grâu era sfârșitul lunii martie-începutul lunii aprilie. Ovăzul se semăna în martie iar porumbul după Sângeorz, când înfrunzeşte stejarul. Unii gospodari, mai ales cei din partea nordică a ţinutului, obişnuiau să cultive câteva holde cu stârjiţă (cultură semănată cu grâu amestecat cu secară). De multe ori se obţineau recolte surprinzător de bune prin utilizarea acestui procedeu. În această compoziţie, culturile nu mai erau doborâte la pământ de ploi şi vânturi puternice.

În locurile unde nu se putea intra cu carul, din cauza terenului accidentat sau a pantei mari, gospodarul nu mai pleca de acasă la holdă cu carul, efectuând întregul ritual de purificare în jurul cobilelor pe care erau aşezate plugul, grapa, seminteţe şi fânul pentru animalele de tracţiune. După terminarea aratului, toate ustensilele erau aduse din nou pe cobile până acasă.

Oare ce putem înțelege din aceste obiceiuri? Ca o concluzie generală, pădurenii erau oameni gospodari, cu frică de Dumnezeu, dar și foarte superstițioși. Aceștia urmau toate procedeele cunoscute din moși- strămoși pentru a avea success în agricultură în cursul unui an întreg. Chiar dacă timpurile s-au schimbat, iar munca voluntară a fost înlocuită cumva cu anumite mașinării, cu ajutorul tehnologiei, oamenii din Ținutul Pădurenilor mai pastreaza pe alocuri anumite tradiții și obiceiuri. Dumnezeu sa ne ajute și anul acesta să avem recolte bune, iar vremea să ție cu noi.

Autor: Norana Adina

__________________

Sursa: Padurenii Hunedoarei, Rusalin Isfanoni