Sfanta si Marea Joi

Joia Mare & Alimori

Iată-ne ajunși sănătoși în ultima săptămână a Postului Mare și anume Săptămâna Patimilor. Fiecare zi din această săptămână are câte o conotație specială. Dacă în intervalul luni-miercuri sunt săvârșite în cadrul bisericii "Deniile Mari", începând cu Joia Mare, importanța slujbelor și semnificația acestora este mult mai mare. Dar haideți să aflăm, pe rând, semnificația fiecărei zile dintre ultimile menționate.

În Ținutul Pădurenilor, la fel ca și în celelalte zone ale țării, Joia mare are o însemnatate enormă. Începând cu dimineața zilei, cand preotul împreună cu alți oameni pleacă spre casa "pășterilor", o familie din sat care au decis ca în anul respectiv să pună Paștile. Acolo se săvârșește o slujbă, ca mai apoi să plece cu întreg alaiul către biserică. Se formează mai multe grupuri de câte 2 persoane care vor duce în coșuri speciale pâinea și vinul, în bidoane, în vederea sfințirii în cadrul Liturghiei ce va urma fie. Odată ajunși la biserică, slujba începe, procesul de sfințire a Paștilor, apoi la sfârșitul acesteia toată lumea este invitată la o pomană a Paștilor, în amintirea celor trecuți în neființă din neamul Pășterilor.

Să nu uităm totuși și de slujba celor 12 Evanghelii, sau cum mai este cunoscută, Denia din Sfânta și Marea Vineri. Această slujbă specială este joia după lăsarea serii și însumează toate trăirile și patimile Mântuitorului din acea săptămână. Pe lângă toate aceste aspecte religioase ale acestei zile, aceasta mai are și alte semnificații în rândul Pădurenilor. Unele mitice dacă le putem spune așa. V-am facut curioși, nu? 

După cum v-am spus, pe lângă importanța religioasă, Joia Mare are și semnificații populare de altfel. În seara acestei zile în satele din Ținutul Pădurenilor se strigau "Alii molii", numită și strigarea peste sat. Datorită reliefului din Ținutul Pădurenilor, alternarea deal-vale, face posibilă strigarea peste sat, nu doar în cadrul satului, dar și strigarea dintre 2 sate. "Cea mai concisă şi completă caracterizare a semnificaţiei strigării peste sat am reţinut-o de la Oprinesc Domnica (n. 1911) din Socet: “Se striga ali molii pentru moroane, pentru drăguţi, pentru muierile care nu lucrează”."

Iată care era ritualul acestei seri in Padurenime : "În seara de joi, dinainte de Paşti, după o înţelegere prealabilă, în care stabileau cine să fie ironizat, câţiva feciori urcau într-o muchie de deal şi alţi câţiva într-o altă muchie, la mare distanţă, dar totuşi să se audă cât mai bine în sat. Fiecare grupă căra până în vârful dealului cel puţin câte-o roată veche de car, între spiţele cărora îndesau paie uscate. După ce ajungeau sus, începeau să strige unii către alţii.

Foto:https://luncacernii.blogspot.com/

Iată ce se striga în acea seară, din spuselor lui Stăncoane Gheorghe (n. 1921), din Runcu Mare:

“- Ali molii! Ali moliiiii!…

- Ce ţi-e ţie moliiii?!

- Muroanele şi strigonii care iau laptele şi fac un drob de unt cât un bob de mac şi-l împart în patru la toţi să ne mânce că…tu’!

- Ali molii! Ali moliiiii!…

- Ce ţi-e ţie moliiii?!

- Ce să-mi fie, ce să nu-mi fie?! Să facem un pod de aramă cu stâlpi de că…at, să aibă “Păscuş” din deal cu Ileana Predonilor de rumegat.

- Ali molii! Ali moliiiii!…

- Ce ţi-e ţie moliiii?!

- Sălvina Nuţi nici acum nu şi-o terminat de ţesut pânza! Să-i fie ruşineee…!”

După ce se terminau de strigat toate relele, feciorii aprindeau paiele dintre spiţele roţilor cărora le dădeau drumul la vale, strigând: “Ţine-te, ali molii, că vine focu’ la tine!” Şi în acest caz, funcţia purificatoare a focului era evidentă, mai ales că în ziua respectivă preceda o mare sărbătoare, Paştile, când satul trebuia să fie curat, cel puţin din punct de vedere moral. Această zi de joi era singura din an în care era instituţionalizată aducerea la cunoştinţa publică a tuturor faptelor reprobabile petrecute în sat. La adresa celor vizaţi, erau permise folosirea celor mai licenţioase expresii. Toate acestea se petreceau cu scopul stopării abaterilor care ar fi putut pune în pericol echilibrul familiei şi, implicit, pe cel al comunităţii. Ea era o formă specifică de control a comunităţii asupra individului. "

Referitor la această stranie expresie ali molii sau hăli molii, sau hali morii, sau hauli molii, care diferă de la sat la sat, înclinăm să credem că îşi are originea chiar în denumirea zilei respective. Pornind de la spusele lui Stăncoane Gheorghe din Runcu Mare, care spunea că “în joia Paştilor se strigau Joile Mari” sau cum îşi amintea Bistrian Hermina (n. 1922) din Dăbâca, “demult se strigau Joile Mari când se sfinţeau Paştile“, considerăm că, într-o formă incipientă a strigatului peste sat expresia de la începutul dialogului să fi fost “Joile Mari, Joile Mari!…”, adică o precizare că ceea ce urma să se spună era permis în acea zi de joi, considerată mare, fiind cea dinaintea Paştilor şi numai atunci. În tendinţa de a simplifica expresia, pentru a fi pronunţată cât mai uşor, dar strigată cât mai tare posibil, s-a ajuns, de-a lungul timpului, la formula “hăle mari”, forma locală şi arhaică a pronumelui demonstrativ de depărtare “cele”, care a înlocuit în strigătură substabtivul “joile”, format din cinci sunete, ajungându-se la sintagma “ali mari” de unde nu mai e mult până la ali molii, expresia cea mai des întâlnită. Se poate ca Joile Mari să fi fost, în universul spiritual local, nişte personaje mitice, asemeni lui hăle sfinte Doamne.

Și încă o poveste din frumosul Ținut al Pădurenilor ajunge la sfârșit. Câți dintre dumneavoastră știați aceste lucruri? Oare or mai fi și alte tradiții locale pe care, noi cei tineri nu le-am aflat încă? Dacă acestea există, vă rugăm să le împărtășiți cu noi. Orice povestire este binevenită. Ușor-ușor creștem comunitatea noastră. Vă mulțumim pentru tot interesul acordat materialelor noastre. Vă dorim Paște binecuvântat, cu liniste-n suflete și cu multă fericire alături de toți cei dragi!

Autor: Norana Adina

Foto Alimorii: Alexandru Lupulescu (Lunca Cernii)