Motivele populare din Ținutul Pădurenilor II

 




Continuăm și în această vineri povestea portului popular din Ținutul Pădurenilor, care atinge astăzi punctul culminant al acestei istorisiri, când vorbim despre motivele de pe „rândurile„ mânecilor cămășii femeiești. Așa cum cei șapte ani de acasă își pun amprenta asupra întregii noastre vieți, așa și motivele cusute cu atâta iscusință sunt esența unui cult aparte pentru cusut și broderie.

Relieful acestei zone istorice, cât și traiul se regăsesc la nivel simbolistic în conturul liniilor drepte, cu unghiuri îndrăznețe și cu sublinieri puternice în desen.și culori. Robustețea decorului are de fapt rădăcini în tradiții străvechi, îngrădite de anumite „canoane„. Noblețea acestor motive care se armonizează în diferite moduri este dată și de păstrarea nealterată a unor semne străvechi, care nu sunt altceva decât niște stilizări aparte ale mediului înconjurător, ale căror denumiri sunt cât se poate de inedite : „ coșii„ ,  leleșenele„ , „frunza nucului„ sau „pistolnicele„. Pe „tablele„ mânecilor mai găsim și alte motive numite sugestiv „steaua„ , „pizar„, , „tri„ , „spicul grâului„ , „ pup„ , heli cu patru ochi„ , „heli cu patru ochi și cârlige„ și nu în ultimul rând „budina„.

Coloritul este de asemenea un unul aparte, iar naturalețea se regăsește în terminologia folosită pentru denumirea fiecărei nuanțe. Pădurencele folosesc termenul „băluț„ pentru nuanța magenta închis, iar „împersecat„ , „ floarea persecului„ sau „ molisiv„ pentru magenta. Cât despre nuanța mai închisă a magentei, femeile din această zonă spun simplu „ mohorât pă roșu„ . Ele mai folosesc și              „ șinor pă roșu„ pentru culoarea  roșu cardinal. Culoarea violet este înțeleasă de pădureni prin scurta sintagmă „ ca scimpina„ , iar dacă noi am fi tentați să zicem albastru ca și cerul, oamenii din Pădurenime ar spune simplu „ senin„. Pentru culoarea cobaltului, noi am folosi mai multe cuvinte, însă pădurenii sunt mai concinși și spun „viorinț„. Nuanța indigo este denumită în limbajul popular din Ținutul Pădurenilor „mohorât„, iar „mohorât pă negru„ este de fapt violet închis.

Astfel ajungem la sfârșitul articolului nostru de astăzi, din care putem trage o singură concluzie. Motivele de pe cămașa populară sunt un simbol al unei arte născute din simplitatea vieții de la sat, dar totodată și un dicționar foarte exact al limbii arhaice din zona istorică numită Ținutul Pădurenilor.






_______________________

Elena Secoșan(1982-1983) Pădureni din Hunedoara,Sargetia-Acta-Musei-Devensis-XVI-XVII, p 667

Romulus Vuia , Portul Popular al Pădurenilor din Regiunea Hunedoara, Caiete de Artă Populară, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, p 21-22, 25


0 Comentarii