Despre cusutul motivelor pe cămăși

Citind literatura de specilitate m-am oprit cu uimire la un citat care spune așa  „nicio altă regiune din țară nu ne poate da ceva mai mult și mai caracteristic sub aspectul etnografic ca regiunea locuită de acești fii ai munților și ai codrilor, atât de departe și atât de puțin alterați de civilizație„. Da, este vorba de pădurenii noștri dragi despre care vom mai învăța astăzi ceva nou. Continuând lunga noastră poveste despre cămașa femiească, vom intra astăzi împreună în tainele cusăturilor. Putem fi foarte siguri că aceste taine nu sunt tocmai puține pentru că pe meleagurile pădurenimii fetele coseau de mici, iar femeile fie că erau pe câmp la vite sau acasă în curte puteau fi văzute adesea torcând, cosând sau croșetând.

 

Când vine vorba de cusut motive pe cămăși, femeile din Ținutul Pădurenilor știu două moduri „ațește și șinorește„ . Când se coase „ațește„ se folosește numai un fir prin băteală. La acest tip de cusătură, se coase odată înainte și odată înapoi , până umplem în rând forma ca să umplem mâneca toată„.  Pentru acest tip de cusătură putem da exemplu „coșiile„

 

Când vrem însă să coasem „șinorește„ este mult mai complicat. Prima data trebuie să facem ața. Astfel că punem un ac în opreg deasupra genunchilor, luăm  în mâna dreaptă „fusu cu arnici„, iar cu mâna stângă strângem capătul firului și îl băgăm în ac și ridicăm mâinile în sus tot de atâtea ori câte fire avem nevoie. Următorul pas este să răsucim firele și să le introducem în ac.

 

La această tehnică de cusut sunt importante multe detalii. De exemplu, ținem pânza pe degetul arătător al mâinii stângi. Prima data facem „șinorul ăl lung„ numit de către pădurence și „ața lungă„ petrecem „acul peste mai multe fire  ale pânzei de la stânga spre dreapta„. Următorul este să coasem înapoi  în sens invers, de la dreapta spre stânga „șinorul ăl mic„. De data aceasta trebuie să petrecem acum doar peste două fire și să coasem „de-a curmezisul peste șinorul ăl lung„  Iar cum șnurul cel mic îl petrecem cu acul peste cel mare, șnurul cel mare rămâne dedesupt obținându-se așa-numiții „pui„

 

Iar cu asta dragi cititori, am terminat în cele din urmă povestea cămășii femeiești din Ținutul Pădurenilor. O poveste interesantă, cu multe detalii, care nu fac decât să scoată în evidență că pădurencele sunt maiestre ale cusutului, țesutului și a torsului. Chiar aceasta poate că dă acel farmec aparte al cămășii pădurenești, flerul arhaic îmbinat cu meștesugurile învățate încă din copilărie și îmbunătățite pe tot parcursul vieții pentru că după spusele Elenei Secoșan pădurenii sunt  „ o comoară etnografică unică, o arhivă de documente vii, cu un trecut pe care nu am reușit să îl dibuim în întregime „

 Autor: Georgiana-Mariana Balan 

Din Inima Pădurenilor  & Ținutul Pădurenilor - România

 

__________________________

Surse:

Romulus Vuia , Portul Popular al Pădurenilor din Regiunea Hunedoara, Caiete de Artă Populară, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, p24-25

 

Octavian Floca și Victor Șuiaga, Ghidul județului Hunedoara, Tipografia Județeană, Deva, 1936, p. 253

 

Elena Secoşan, Pădurenii Hunedoarei, în rev. „Sargetia", XVI-XVIII, Muzeul Județean Deva, 1982-1983, p. 66