La mulți ani, tuturor românilor! Astăzi noi toți, oriunde ne-am afla sărbătorim Ziua Națională a României, ziua noastră a românilor, ziua în care ne aducem aminte încă o dată de istoria noastră, de bucuriile și de tristețile strămoșilor noștri, de greutățile și încercările la care i-a supus viața, dar și de bravele lor izbânde, fiindcă fără toate aceste lucruri prezentul ar arăta altfel, iar noi poate nu am mai fi aici. Despre o izbândă de seamă vom vorbi astăzi, dragi cititori, despre ziua care a schimbat fundamental traiectoria unei țări mici, în care mereu au locuit oameni cu suflete mari. Cu toții ați citit și ați auzit o grămadă de lucruri despre ziua de 1 decembrie 1918, însă câți dintre voi cunoașteți aportul adus de către pădureni la Marea Unire?
Ziua cea mare se apropia. Pe atunci iarna își intrase deja în drepturi în Ținutul Pădurenilor. Totul era alb, iar zăpada se așternea necontenit peste păduri, peste văi și peste sate. Pădurenii îmbrăcați cu șube și cojoace albe coborau cu un elan plin de patriotism spre Ghelar. Spre seara sălile birtului cu cafană din Ghelari erau deja neîncăpătoare, pentru oamenii ce urmau să plece pe 30 noiembrie cu trenul spre Alba Iulia. În zorii zilei, la ora 5 dimineața Sirena vin Valea Bănii și toaca din vârful Gropilor anunțau frenetic plecarea. În Retișoara se formaseră doua garnituri de tren. Sirenele trenurilor fluierau, fulgii mari păreau de neoprit, la fel și oamenii care se înghesuiau în vagoane. După ce au schimbat trenul în Gara de Sus din Hunedoara, pădurenii au luat trenul din Simeria. În gara era o adevărată paradă a costumelor populare, căci pentru a urca în cele 83 de vagoane spre Alba Iulia, aici se strânseseră pe lângă pădureni și oameni din Valea Jiului ori de pe Valea Mureșului. La Vințul de Jos, trenul s-a oprit, pentru că organizatorii adunării motivaseră că la Alba Iulia, „nu mai încap oameni decât sub cerul liber„. După scandări repetate ale oamenilor, trenul a pornit și a ajuns într-un final la destinație, unde coborârea din vagoane s-a făcut într-o ordine desăvârșită. Preț de o noapte ghelărenii au stat neclintiți pe linia ferată ce ducea spre Zlatna, nefiind speriați nici de gerul năprasnic și nici de zvonurile că sub caroseriile trenurilor ar fi puse niște bombe și dinamită.
Dis de dimineață, pe Platoul Românilor, numit pe atunci și Câmpul lui Horea, neaua se topise deja sub picioarele oamenilor adunați aici din toate regiunile. Pe „Câmpia Libertății„ așa cum o cunoaștem noi astăzi, erau amplasate și tribune, la care a vorbit și un ghelăran, ce se numea Zachei a lui Bogatu. El a afirmat atunci „ Noi tăț românii să fim una", vorbe care au rămas și acum în memoria colectivă. Nu peste mult timp „Trăiască România Mare!„ se auzea pe întreg Platoul Românilor, în timp ce actul unirii se citea clar și răspicat la fiecare tribună.
Astfel putem trage concluzia că marele eveniment istoric din data de 1 decembrie 1918 a preocupat toți locuitorii din Ținutul Pădurenilor, ei fiind prin excelență o comunitate nealterată în timp și care a luptat mereu să își păstreze unicitatea arhaică, pur românească. Pentru Marea Unire ei s-au pregătit intens, alcătuind grupuri de acțiune în fiecare sat, care își avea centrul în comuna Ghelar. Fiecare grup avea misiunea de a strânge cât mai multe semnături ale cetățenilor hotărâți să se unească cu țara. Așadar, pe liste„ s-au strâns 469 de semnături în Ghelar, 104 semnături în Alun, la Baia de Crai și Toplița 385 semnături, Bunila 104, Cerbăl 225, Cerna 166, Cernișoara-Florese 99, Cinciș 225, Ciulpăz 69, Dăbâca 120, Govăjdia 63, Găunoasa 85, Folaș 40, Groș 49, Lelese 226, Nandru 242, Poienița Voinii 64, Poiana Răchițelii 204, Plop 25, Runcul Mare 264, Ruda 120, Teliuc 125, Ulmi 51, Vadul Dobrii 144.„
Iar cu asta dragi cititori, am ajuns la finalul poveștii noastre de astăzi. Sperăm că v-a plăcut reconstituirea noastră a unuia dintre cele mai patriotice tablouri ale neamului nostru și că v-am trezit interesul pentru a vă cunoaște și mai mult istoria țării, deoarece, după cum spunea și Nicolae Iorga, "Un popor care nu îşi cunoaşte istoria este ca un copil care nu îşi cunoaşte părinţii".
Autor: Georgiana-Mariana Balan
Din Inima Pădurenilor & Ținutul Pădurenilor - România
__________________
Alexandru Vlad, Monografia Comunei Ghelar, Editura Emilia, p 40-44
Postări
0 Comentarii