Pandemia ne-a învățat pe mulți dintre noi că cele mai interesante locuri de vizitat din țara noastră nu se întrevăd de la șosea. Ele sunt de cele mai multe ori în dosul văilor, pădurilor sau unui curs de apă. Ținutul Pădurenilor este una dintre zonele istorice ale României, unde tradiția, datinile și obiceiurile s-au păstrat extrem de bine, datorită izolării geografice. Tinerii în general când ajung în satele noastre pitorești se încântă când văd peisajul ce aduce cu o mică Elveție, care este presărat pe ici pe colo cu câte o căsuță veche acoperită cu șindrilă, cum doar la pădureni găsești. Ei bine, deși ne încântă toate aceste aspecte vizuale, pentru a cunoaște cu adevărat o regiune, trebuie să cunoaștem și lucrurile mai puțin vizibile la prima vedere, ca să înțelegem cu adevărat o comunitate de oameni. Așadar, astăzi ne-am hotărât să vă spunem câte ceva despre meșteșugurile practicate în comuna Ghelar, și nu numai.
Fiind înconjurați de păduri, după cum sugerează și numele, pădurenii au fost din cele mai vechi timpuri foarte pricepuți în prelucrarea lemnului. Dacă femeile de aici sunt cunoscute pretutindeni pentru cămășile pe care le cos și le brodează, bărbații din Ținutul Pădurenilor sunt vestiți în toată țara pentru diferite obiecte folosite zilnic, dar mai ales pentru crucile din lemn, ale căror sculptură e dusă mereu la rang de artă. Când vine vorba de obiecte mici acestea sunt de patru tipuri: furci de întors fânul, bâte, polonicuri numite și caucuri și cuțite în teacă. Toate aceste obiecte au o amprentă pădurenească, care pentru finii cunoscători se remarcă prin tehnica de umplere cu cositor a golurilor crestate.
Aici se întâlnesc și dulgheri de renume, care fac din obiectele folosite in gospodărie, cum ar fi butoaiele, greblele, furcile, sau trocurile, o artă a prelucrării lemnului. În restul țării, pădurenii erau văzuți drept oameni extrem de bine calificați în acest domeniu, iar presele de ulei, numite și teascuri erau apreciate la scară largă, cea mai cunoscută presă de ulei din zonă fiind probabil la Ghelar în proprietatea lui Vlad Lazări. Pentru că tot am amintit la început de casele pădurenești, ei bine ele împreună cu grajdurile pentru animale sunt realizate tot de către dulgherii din zonă. În acest domeniu al prelucrării lemnului, comuna Ghelar s-a remarcat prin dulgherii săi, care s-au dovedit a fi foarte iscusiți la lucrările de întreținere a minelor, halelor sau a depozitelor de materiale.
Ghelarul se poate de asemenea mândri cu niște zidari desăvâșiți. Popularitatea acestei meserii a început să crească în zonă începând cu anul 1850, când pentru a asigura o bună dezvoltare a minelor din Ghelar, s-a impus aducerea unor meșteri specializați în diverse tipuri de construcții. Aceștia au fost selectați din tot Imperiul Austro- Ungar și au fost aduși aici, unde le-au fost mentori ghelărilor. Așa se face că tinerii din această comună au participat la construcția barajelor de la Retișoara și Nadrab, la traseul conductei de aducțiune a apei, dar și la construc'ia școlii și a bisericilor din Ghelar. Printre cei mai de seamă zidari ai acelor vremuri, se numără ghelărenii Radu Ștercăl, Malea Ioan Capătă sau Gostian Boian.
Acestea fiind spuse, dragii noștri cititori sperăm că va plăcut și povestea noastră de astăzi care nu este decât, un alt element care întregește tabloul atât de vast a culturii și civilizației a unei mâni de oameni, ce trăiesc izolați de sute de ani în acest loc superb, numit Ținutul Pădurenilor.
Autor: Georgiana-Mariana Balan
Din Inima Pădurenilor & Ținutul Pădurenilor - România
______________
Sursa:
Alexandru Vlad, Monografia Comunei Ghelar, Editura Emilia, p 126-132
Postări
0 Comentarii