Pentru astazi ne-am propus pentru articolul de astăzi o tematică de suflet, putem spune, Ținutul Pădurenilor fiind un loc din țara noastră unde datinile și obiceiurile sunt respectate cu sfințenie chiar și astăzi. Despre obiceiurile de Crăciun cu siguranță știți multe de la părinți, de la bunici sau de la rude, însă despre originile lor foarte puțini dintre noi știu câte ceva.
Cu toții mergeam când eram mici la colindat, iar dacă ar fi să ne punem întrebarea de unde știm „ Florile Dalbe„ , am spune că dintotdeauna, lucru ce nu este greșit căci, datinile noastre ale căror componentă religioasă este foarte pregnantă s-au născut odată cu poporul nostru sau poate chiar mai devreme. Asta poate explica de ce întâlnim „florile dalbe„ în colindele care sunt cântate în perioada anului când pomii nu au frunze. Asta arată că această sărbătoare minunată, sărbătoarea Crăciunului este asemănătoare „Saturnalelor„ , sărbătoare foarte îndrăgită de romani, când se tăia porcul, se cânta, iar toți oamenii erau mai fericiți și își împodobeau casele cu „florile dalbe„.
Mai auzim adesea în colindele noastre „ Leru-i Doamne", grup de cuvinte ce nu face decât să ateste originile noastre latine, dar și traiul romanilor pe meleagurile ce astăzi sunt populate de hunedoreni. O legend spune că atunci când Aurelian, Împăratul Romanilor s-a retras din capitala Daciei, Sarmisegetuza, toți oamenii din zonă îl plângeau în cântece în care îl numeau „Leru - Domn„.
Cât despre ghelăreni, aceștia au mai multe modurile de a colinda. Copilașii merg cu „Steaua„ , iar adolescenții merg cu „Craii„, sau cu „Iarzii„ așa cum se spune, aici în Ghelar. Cât despre flăcăii satului, aceștia sunt și astăzi renumiți pentru mersul cu „Capra„ sau cu „Cerbul", dar si pentru colindele cântate pe două voci în curtea fiecărui consătean. În perioada dinaintea Crăciunului nici clăcile sau șezătorile din sat nu se lăsau mai prejos pentru că, femeile cântau cu multă emoție în suflet cele mai frumoase colinde străvechi. Duminica, de Crăciun după slujba de la biserică tinerii care mergeau cu „Steaua„ sau cu „Craii„ erau invitați să cânte, prilej numai bun pentru ei să facă un câștig mai substantial, iar pentru enoriași să se bucure o data în plus de farmecul datinilor noastre.
Iar cu asta, dragi cititori am mai întors o filă a poveștii noastre despre comuna Ghelar – o filă plină de tâlcuri, datini și obiceiuri care ne aduc aminte o dată în plus, că să fii român este o mândrie, care ar trebui exprimată cât se poate de des.
______________________
Sursa:
Alexandru Vlad, Monografia Comunei Ghelar, Editura Emilia, p 141-143
Postări
0 Comentarii