Se spune că „industria este mama prosperității„. Pădurenii însă nu a fost prosperi doar datorită industriei ce s-a dezvoltat pe parcursul secolelor pe meleagurile lor, ci și datorită tradițiilor, datinilor și a întreg bagajului strămoșesc, care se regăsește și astăzi în cele mai mici detalii, fie că vorbim, de port, de limbaj, de case sau de meșteșuguri. Cât despre industrie, spuneam în articolul trecut că exploatarea și prelucrarea minereului de fier a devenit pentru bravii pădureni o tradiție, ce își are rădăcinile în timpurile când dacii își duceau traiul pe aceste meleaguri.
Astăzi ajungem cu povestea noastră despre industria mineritului în Ținutul Pădurenilor în anul 1493, când apar pentru prima dată informații în documente oficiale ale cancelariei maghiare despre existenta unor mine de fier. Cererea de fier devenise în vremea aceea tot mai mare, iar tehnicile folosite de pădureni erau deja prea învechite, așa că exploatarea si prelucrarea minereului feros necesita o amplă modernizare. Astfel, în timpul domniei lui Iancu de Hunedoara, iar mai apoi în timpul domniei fiului său Matei, care a devenit rege al Ungariei, dezvoltarea industriei în zonă ia un avânt cum nu mai cunoscuse până atunci. Așadar se impunea găsirea unor noi zăcăminte si evident studierea zonei în acest sens. Într-un manuscris din ani 1552-1562 al baronului Kourag Hass, ce era comandantul garnizoanei din Sibiu, au fost descrise într-un mod cât se poate de amănunțit principiile teoretice ale prospectării magnetice. Tot în acea perioadă sunt aduși în zonă specialiști în arta mineritului și a topitoriei din diverse zone ale Slovaciei și Siberiei, unde mineritul se făcea la cele mai înalte standarde. Tot atunci sunt aduși și o mulțime de coloniști maghiari și sași, care aveau mai apoi să se stabilească aici.
În secolului XVII documentele oficiale ale vremii arată că în satele Plosca, Baia Nouă, Toplița, Nădrab și Limbert, aflate în vecinătatea minelor, activitatea în atelierele de prelucrarea a minereului feros era cât se poate de sporită. Acestea fuseseră construite unde prin anii 1674-1681 și conform arhivelor foloseau minereul extras de la Pădurea Orașului de lângă Teliuc, de la mina Plosca și Filimon sau de la minele din Valea Iberii din zona Ghelar.
Anul 1685 a fost unul de bun augur pentru dezvoltarea industriei miniere în zonă, căci principele Apaffi al Transilvaniei a consfințit dreptul celor trei frați Avram, Petru și Mihai din familia Barcsay pentru a extrage minereul de fier. Astfel, fiecare atelier aflat în funcțiune avea un număr bine stabilit de mineri care activau la minele din Ghelar. Aceștia extrăgeau minereul de fier fie din gropile și carierele vechi, fie din cele noi făcute chiar de ei. Tot în acea perioadă este folosit pentru prima dată praful de pușcă, aflat în dotarea minerilor. Unii istorici spun că pe lângă praful de pușcă, minerii aveau o dotare destul de rudimentară, aceștia folosind burghie, răngi sau târnăcoape. Aceleași documente atestă numele locuitorilor acestor meleaguri, astfel că pădurenii erau considerați „continuatori ai meseriașilor daci„.
Pentru munca lor, pădurenii erau plătiți în natură la fiecare sfârșit de săptămână, printr-o anumită cantitate de fier pe care o produceau, pe care o puteau da la schimb cu alte bunuri, această remunerarea reprezentând undeva la 35% din valoarea producției. Desigur, aceștia aveau și o serie de amenzi și restricții în cazul în care nu respectau condițiile impuse.
Și uite așa am mai traversat împreună câteva decenii din istoria pădurenilor și a veșnicei lor preocupări, și anume mineritul. Dacă doriți să aflați ce spun în continuare cărțile de istorie despre dezvoltarea industriei miniere în Ținutul Pădurenilor, vă așteptăm și săptămâna viitoare cu un nou articol.
Autor: Georgiana-Mariana Balan
Din Inima Pădurenilor & Ținutul Pădurenilor - România
___________________
Sursa:
Alexandru Vlad, Monografia Comunei Ghelar, Editura Emilia, p 232-235
Postări
0 Comentarii