Când suntem prea cu capul în nori și vrem să revenim cu picioarele pe pământ, inima ne poartă acasă unde sentimentul de stabilitate este și va fi mereu solid. Ei bine dragi cititori, pe noi astăzi gândurile ne poartă către casă, către Ținutul Pădurenilor și ne dorim să mai întoarcem o filă a poveștii noastre despre industria mineritului de aici, căci ea a fost cândva un punct mai mult decât solid pentru comunitatea și bunăstarea locului.
Așadar ajungem acum prin anul 1882 când la nivelul administrației s-a luat decizia că Hunedoara trebuia să devină fără dar și poate un centru siderurgic de o importanță deosebită, lucru ce implica bineînțeles și o investiție masivă în transportul minereului feros până la proaspăt inauguratele furnale ale municipiului de pe Cerna. Cei care ați mai fost în zona noastră știți că relieful este destul de accidentat, drept pentru care pe atunci autoritățile au luat decizia că transportul prin funicular este cel mai potrivit. Zis și făcut. Doi ani mai târziu, în anul 1884 s-a inaugurat funicularul Hunedoara- Ghelar – Vadul Dobrii împreună desigur cu primul furnal de la Hunedoara. Funicularul fusese în așa fel proiectat și construit încât să asigure în bune condiții minereul pentru primele trei furnale de la Hunedoara. Câțiva ani mai târziu, în anul 1895 linia de funicular Ghelar – Hunedoara s-a dublat, dat fiind faptul că și al patrulea furnal de la Hunedoara trebuia alimentat într-un fel. În timp specialiștii și-au dat seama că acest funicular devenise insuficient pentru minereul ce trebuia transportat la furnalele din Govăjdie sau Hunedoara, aspectele economice care nu erau deloc într-o lumină bună, fiind factorul decisiv în luarea deciziei de a folosi acest funicular exclusiv pentru transportul mangalului. Pentru aceia dintre voi care nu aveți o idee prea clară despre ce a presupus investirea în dezvoltarea funicularului, ne-am gândit să vă prezentăm succint cantitățile de minereu transportat din Ghelar la Hunedoara în diferiți ani. De exemplu, în anul 1884 se transportau 20.000 tone, iar trei ani mai târziu în anul 1887 în jur de 50.000 tone. Evoluția în timp a fost una surprinzătoare căci în anul 1891 cantitatea de minereu transportată ajunsese la nu mai puțin de 58.000 tone, iar trei ani mai târziu la 95.000 tone. Mai mult decât atât, în anul 1896 minereul transportat între Ghelar si Hunedoara ajunsese la 150.000 tone, iar mai apoi în 1899 la 200.000 tone.
Continuând tot într-o manieră la fel pozitivă trebuie să amintim și modernizarea transportului prin înlocuirea transportului hipo prin tracțiune cu locomotive acționate cu motoare cu benzină, tip „lylyput„, iar apoi cu locomotive electrice. Această modernizare avea apoi să atragă cu sine o altă etapă favorabilă pentru dezvoltarea industriei mineritului, astfel încât capacitatea de transport în interiorul minei a crescut simțitor. Pasul imediat următor care se impunea a fi făcut în tot acest având industrial de aici, era modernizarea planului înclinat din Valea Rețișoarei. Așadar, s-a amenajat o platformă mobilă, dimensionată special pentru transportul a patru vagoneți cu trei linii de cale ferată pentru accesul acestora la platformă și o linie de ocolire.
Acestea fiind spuse dragi cititori, am mai încheiat un capitol din lunga noastră poveste despre industria mineritului, de aici din Ținutul Pădurenilor. Continuarea o veți regăsi bineînțeles în articolul de săptămâna viitoare.
Autor: Georgiana-Mariana Balan
Din Inima Pădurenilor & Ținutul Pădurenilor - România
Sursa:
____________________________
Alexandru Vlad, Monografia Comunei Ghelar, Editura Emilia, p 245- 247
Postări
0 Comentarii