Istoria căii ferate miniere din Ținutul Pădurenilor este una destul de lungă, așa că am îndrăznit să ne luăm răgaz preț de încă un articol pentru a vă mai povesti una alta despre prima cale ferată minieră din Transilvania. Începusem în articolul trecut să vă povestim una alta despre construcția efectivă a căii ferate așa că ne-am propus să vă spunem astăzi câte ceva despre mijloacele de tracțiune folosite.
Vom începe articolul de astăzi prin a vă relata că la km 0 chiar în apropierea stației tehnice Hunedoara Vest este amplasat depoul de locomotive și atelierul de vagoane. Ele au fost construite în a doua parte a anului 1900 cu scopul de a asigura întreținerea și reparațiile pentru vagoanele și locomotivele folosite pe linia ferată nou construită. Anul 1900 aduce cu sine încă o premieră, căci începe să fie folosită aici tracțiunea cu abur. Locomotivele cu abur au funcționat 77 de ani până când au început să fie înlocuite cu locomotivele Diesel D.45 H. La început calea ferată Hunedoara- Ghelar avea un parc care avea nu mai puțin de 15 locomotive. Dar cum rămâne cu vagoanele? Ei bine, vagoanele necesare transportului minereului au fost aduse de la fabrica de vagoane Budapesta în anul 1900. Ele erau construite cu cuie de lemn și boghiu de oțel 23. Spre deosebire de acestea vagoanele folosite pentru transportul de călători erau vagoane pe 4 osii, fiind fabricate în perioada 1950-1960.
Aceia care știu cât de cât cu ce se mănâncă construcția unei căi ferate, știu cu siguranță că ea trebuie să aibă și o instalație de siguranță. Ei bine, Calea Ferată Minieră Ardeleană era dotată cu instalații telefonice, care făceau legătura între stații și cantoane. Din păcate nu știm cu exactitate când anume a fost construită această instalație de siguranță fiindcă nu se găsesc date precise în documentele vremii. Ce știm clar însă, este că un sistem telegrafic tip MORSE nu s-a folosit pe această linie ferată niciodată și că la un moment dat s-au folosit instalații de clopot electric pentru avizarea circulației.
Continuând tot în această manieră de a vă prezenta anumite curiozități, am putea spune, ne-am gândit să vă mai spunem ceva despre linia ferată propriu- zisă. Câți dintre voi știați că ultimii trei km au fost ridicați după 1970? Ei bine, pare ciudat mai ales când vorbim despre o așa lucrare de anvergură, dar este cât se poate de adevărat. Pentru a reduce costurile de întreținere ale căii ferate, ultimii trei km dintre Crăciuneasa și Ghelar au fost închiși, fiind construiți integral după 1970. La fel de interesant este că doar 5 km din linia principală sunt în linie dreaptă, iar în afară de podurile 6, 7 și 8 toate podurile și viaductele sunt curbe. Aici relieful montan și-a pus clar amprenta! Cât despre numărul de transporturi pe zi, până la începutul anului 1900 ele erau 12 la număr, câte șase pentru transportul de marfă și cel de pasageri. Anul 1980 aduce cu sine vești rele pentru transportul de pasageri, acestea fiind suspendate în totalitate, iar după anul 1989 numărul trenurilor de marfă a scăzut considerabil până în anul 1990, când și transportul de marfă a fost oprit definitiv.
Și așa dragi cititori, am ajuns la finalul părții a doua despre povestea primei căi ferate miniere din Transilvania, cunoscută și drept Calea Ferată Minieră Ardeleană.
Autor: Georgiana-Mariana Balan
Din Inima Pădurenilor & Ținutul Pădurenilor - România
___________________
Sursa:
Alexandru Vlad, Monografia Comunei Ghelar, Editura Emilia, p 253-258
Postări
0 Comentarii