Iosif Florea – o personalitate emblematică din istoria mineritului în Ținutul Pădurenilor

Grup de mineri din Ghelar
foto arhiva personala: Gostian Dorin 

 

            În popor se spune că „omul sfințește locul„. Un proverb cât se poate de adevărat. De câteva articole încoace vă povestim, dragi cititori, despre industria mineritului din Ținutul Pădurenilor - o istorie interesantă, cu multe detalii, unele tehnice, altele mai puțin tehnice, dar care alcătuiesc împreună o poveste așternută la propriu pe pământul pădurenilor. Așa că ne-am propus în articolul de astăzi să amintim si câteva personalități care au marcat mineritul în zona noastră.

            Începutul anului 1984 aduce cu sine o grăbire a ritmului de executare a lucrărilor miniere din zona Ghelariului, în vederea deschiderii galeriilor folosite pentru exploatarea limonitului și a magnetitului, iar mai apoi în anul 1859, odată ce lucrările miniere au luat și mai mare amploare în zonă, activitatea de producere, cât și de conducere a minei din Ghelar trebuia neapărat reorganizată și îmbunătățită totodată prin aducerea unor tehnicieni de specialitate. Câți tehnicieni au fost aduși în Ghelar nu am putea să vă spunem cu exactitate. Vă punem spune însă că dintre toți unul s-a făcut extrem de remarcat. Iosif Florea este numele celui care a pus lucrările miniere din zona noastră sub o lumină favorabilă unei dezvoltări sustenabile și de durată. Acesta a ajuns în Ghelar în anul 1896, an în care absolvise școala de maiștri minieri de la Săcărâmb. Prezența lui aici, trebuie să spunem că a fost o premieră, întrucât era primul maistru care absolvise o școală de profil și era de etnie română. Se spune că tânărul venit de curând în Ghelar era extrem de bine pregătit, atât tehnic cât și lingvistic, deoarece profesorii lui fuseseră ingineri germani și unguri. Cu toate acestea, Iosif Florea s-a bucurat de încrederea conducerii minei, dar mai ales a minerilor. Pentru ei faptul că era român, conta mai mult decât orice, pentru că vedeau în el un sprijin și un om de-al lor căruia să ii se poate plânge de fiecare dată când li se făcea câte o nedreptate din partea autorităților maghiare, căci să nu uităm faptul că pe atunci întreg ținutul nostru era parte și el precum alte provincii din Imperiul Austro-Ungar.

            Din fericirea toate aceste nedreptăți s-au diminuat o dată cu încetarea Primului Război Mondial, când deși au fost rugați să rămână, o mare parte din cei care erau la conducerea minelor au ales să se întoarcă la familiile lor în Ungaria. Singurul inginer care a rămas aici în Ghelar a fost Acker Victor, care mai apoi și-a schimbat numele în Ambruș. El era de meserie inginer geolog, iar datorită bunei sale pregătiri în domeniu a fost numit directorul minelor. Tot atunci Iosif Florea a fost numit maistru șef. Odată făcute aceste schimbări de organigramă la nivelul conducerii minelor, în locul oamenilor care tocmai plecaseră trebuiau neapărat aduși alții în loc, așa că aceasta a fost una dintre primele sarcini ale noului maistru  șef.

            Iosif Florea avea, am putea spune, stilul lui propriu de a-și alege cei mai buni oameni. El petrecea un timp considerabil printre tinerii care lucrau în mină, iar pe unii îi trimitea chiar la studii de specialitate. Astfel, documentele vremii ne relatează că, în august 1920 Iosif Florea a avut o discuție cu frații Popa Petru și Zaharie Bulileanu, care erau niște tineri modești care lucrau în mină și care aveau datorită lui să plece la Baia Mare, unde se înființase o școală de conducători tehnici minieri, care dura trei ani. Primul a plecat Petru Popa, iar apoi Iosif Miclea, care după terminarea studiilor nu s-a mai întors. Baia Mare nu a fost singurul loc unde Iosif Florea a trimis tineri pentru a-i școli și a îi învăța o meserie. Pe Faur Avram îl trimisese la o școală de mineri din Ungaria, iar pe Șeutea Nicolae și pe Coloji Remus la școala minieră din Petroșani. Astfel, în Ghelar nu s-a dus vorba doar despre activitatea strict profesională a maistrului șef, cât și despre activitatea s-a din viața socio-culturală a comunei, devenind astfel, cum spuneau bătrânii „un fel de părinte spiritual al Ghelariului„. În anul 1926, Iosif Florea se stinge din viață, fiind înmormântat la Petroșani.

            Așadar, dragi cititori, ajungem astfel la finalul poveștii noastre de astăzi despre această personalitate emblematică a industriei mineritului din zona noastră – Iosif Florea. De la care am putea printre rânduri să învățăm câte ceva, nu doar despre profesionalismul cu care trebuie făcută o meserie, cât și despre implicarea în viața socio-culturală, care de multe ori rămâne mult mai bine întipărită în memoria colectivă, decât niște targete de la locul de muncă.

Autor: Georgiana-Mariana Balan 

                                                          Din Inima Pădurenilor  & Ținutul Pădurenilor - România

______

Sursa:

Alexandru Vlad, Monografia Comunei Ghelar, Editura Emilia, p258-259