Alimentarea cu Apă în Comuna Ghelar

Am descoperit împreună pas cu pas în articolele anterioare cum și cât de mult s-a dezvoltat industria minieră pe parcursul timpului în Ținutul Pădurenilor, dar mai ales în comuna Ghelar.  Am abordat în articolul trecut tema electricității, electricitate fără de care în zilele noastre nu putem parcă să mai trăim. La fel de indispensabilă este și alimentarea cu apă. A fost ea însă din totdeauna așa la îndemâna noastră? Asta vom descoperi împreună în articolul de astăzi, așa că haideți să începem!

 Conform documentelor oficiale, dar a poveștilor bătrânilor până la sfârșitul secolului XX alimentarea cu apă în comuna Ghelar era destul de rudimentară. Pe atunci ghelărenii se alimentau cu apă potabilă fie din propriile fântâni din curte, fie de la izvoarele de pe pantele laterale ale dealului pe care este amplasată comuna, ori de la puținele fântâni publice săpate în diferite locuri din sat. Spunem „puține„ fiindcă pe acea vreme săparea unei astfel de fântâni era destul de costisitoare și anevoioasă, datorită adâncimii mari la care trebuia să se sape, dar și datorită structurii stâncoase a subsolului. În comunitatea din sat era deja o obișnuință ca apa să fie dusă în „ donițe de lemn, pe măgari, de la izvoarele din Valea Ireastului, Valea Curechiului, Valea Ploschii de la „turțulăru„ din Valea Caselor sau de la fântâna lui Anahezi din Valea Bănii.„

Aceste obiceiuri împământenite în comună de când lumea, am putea spune, s-au schimbat însă brusc o dată cu începerea exploatărilor miniere în zonă, când izvoarele de apă au secat. Toată apa era direcționată spre lucrările miniere, astfel că pentru alimentarea cu apă a comunei trebuia găsită repede o soluție. Acest lucru era însă destul de greu de realizat, căci pe raza comunei Ghelari rețeaua hidrografică era extrem de precară. Nu existau aici ape curgătoare și nici măcar un lac. Așadar, au început ,,lucrările de captare a apei din pârâul Retișoara, a șanțului pentru pozarea conductei de transport a apei executate pe versantul nordic al dealului, precum și lucrărilor pentru amplasarea bazinelor de apă amplasate în dealul Chicioara.„ Lucrările au fost destul de anevoioase, datorită terenului destul de accidentat pe care trebuia să îl traverseze conducta de apă, durata lor fiind de nu mai mult nici mai puțin de doi ani. Astfel, în toamna anului 1898, locuitorii comunei Ghelari, împreună cu inițiatorii acestui proiect, Iosif Florea și Ioan Petrina s-au bucurat împreună de noul proiect de anvergură dus cu succes la bun sfârșit.

Industria mineritului se dezvolta cu o viteză galopantă, la fel și populația din Ghelar, astfel că la un moment dat s-au construit niște cartiere muncitorești, Colonia de Sus, Colonia de Jos- Cuț și Colonia Cârnu, lucru de necesita îmbunătățirea sistemului de alimentarea cu apă, care începea ușor ușor să nu mai facă față. Singura soluție era construirea celei de-a doua stații de pompare a apei, care avea o capacitate mai mare. Tot în această etapă de modernizare a sistemului de alimentare cu apă s-a construit o nouă stație de pompare cu apă la Nădrab, care funcționa în serie cu stația de la Retișoara, și construirea noilor bazinelor de apă de la Chicioara și din dealul Mâstăcăneț. Mai apoi, cu timpul pe pârâul Retișoara au funcționat trei stații de pompare a apei, fiindcă alimentarea cu apă  în Ghlear devenise destul de precară, atât din punct de vedere al cantității de apă furnizate locuitorilor comunei, dar și din punct de vedere al calității ei. Trebuie să amintim aici că la un moment dat, modul acesta a a alimenta cu apă a Ghelarului a devenit destul de costisitor, astfel că s-a găsit din nou o nouă soluție, și mai revoluționară de data aceasta și anume, schimbarea sursei de apă de la Gura Spinului cu cea din zona Peștișele, adică izvoarele pârâului Peștiș, care aveau marele avantaj de a curge în cădere liberă.

 

 Autor: Georgiana-Mariana Balan 

                                                          Din Inima Pădurenilor  & Ținutul Pădurenilor - România

______

Sursa:

Alexandru Vlad, Monografia Comunei Ghelar, Editura Emilia, p 267-269

 






0 Comentarii