Centrul de Premilitărie din Comuna Ghelari

Sergenții ghelăreni.
De la stînga la dreapta Vlag Alexandru (Lechii), Stanca Iosif (iancu) Stanca Ioan (Ghiură), Gostian Ladislau Băncuț), Toma Traian (Bundă)
Sursa fotografii: Monografia Comunei Ghelari - Alexandru Vlad 

 

            În majoritatea reportajelor despre Ținutul Pădurenilor, pe lângă portul popular atât de emblematic și special, istoricii și ghizi amintesc mereu povestea rugilor aflate în fața aproape fiecărei porți. Fiecare rugă are povestea ei și eroii ei, căci nu puțini au fost cei care au luptat în cele două războaie mondiale, uneori chiar tatăl și fiul. Dacă în articolul trecut am amintit despre Primul Război Mondial, astăzi vom vorbi despre pregătirile făcute pentru cel de-al Doilea Război Mondial, războiul care a marcat pe veci cât de poate de sumbru istoria întregii Europe și anume, despre înființarea centrului de Premilitărie din Ghelari.

            Odată cu venirea la putere în Germania a Regimului Fascist, care îl avea drept emblemă pe Hitler, mișcările împotriva regimurilor democrate au devenit din ce în ce mai puternice. Astfel, în anul 1932 s-a înființat în România Partidul Garda de Fier, care era de fapt o mișcare legionară. Drept urmare prin decretul regal al regelui Carol al II-lea s-a introdus ușor ușor pe întreg teritoriul țării un regim de dictatură militară, ce  presupunea printre altele ca tinerii care împliniseră vârsta de 16 ani să facă instrucție militară până la încorporarea în armată. Pe atunci încorporarea în armată se făcea în centre de premilitari care erau amplasate pe teritoriul fiecărui centru de comună. La Ghelari, centrul de Premilitărie avea sediul chiar la la școală și se afla sub comanda unui ofițer în rezervă, care avea funcția de comandant de companie, care era compusă din trei plutoane. Numele lui era sublocotenentul Simeria Alexandru, care era și învățător, iar comandanții de pluton erau sergentul Gostian Părtănuc, caporalul Lobonț Lazăr Bogatu și caporalul Toma Ioan Pupu.

Câțiva ani mai târziu, în anul 1942 la conducerea centrului a venit învățătorul Moș Gheorghe, care a continuat instrucția militară cu tinerii cu vârste între 16 si 20 ani.  Aceasta avea loc duminica între ore 8 și 14, iar prezența era obligatorie. Dacă un băiat avea trei absențe nemotivate, acesta era pedepsit cu închisoarea corecțională. Poate vă întrebați cu ce se ocupau toți acești tineri în afara orelor de instrucție militară. Ei bine, marea lor majoritatea lucrau la Combinatul Siderurgic Hunedoara, iar când nu erau la muncă puteau fi întâlniți adesea la munca câmpului.  În acele timpuri, tinerii lucrau destul de mult și erau extrem de extenuați, însă toată această rutină crease în societatea românească de pretutindeni o atmosferă destul de apăsătoare, tinerii știind că urmau să fie trimiși pentru a lupta în tranșee. Mai mult decât atât, după împlinirea vârstei de 20 de ani, băieții aveau un regim de viață semi-militară, aceștia primind un ordin scris de rechiziție. Ca să fie mai ușor de înțeles, aceștia nu aveau voie să părăsească localitatea fără a anunța oficialitățile unde și pe ce perioadă de deplasează.

Cât despre declanșarea celui de -al Doilea Război Mondial și despre impactul său asupra întregii comunități din Comuna Ghelari, vom vorbi în articolul din săptămâna următoare.

    Autor: Georgiana-Mariana Balan 

                                                          Din Inima Pădurenilor  & Ținutul Pădurenilor - România

 

Alexandru Vlad, Monografia Comunei Ghelari, Editura Emilia, p 65- 66