Continuăm și în această săptămână povestea Primului Război Mondial văzută prin ochii unui pădurean. Gheorghe Ienășescu, căci acesta îi este numele, își aduce aminte foarte clar, la fel ca toți veteranii de război, cum a izbucnit războiul. Întreaga presă a vremii vuia despre incidentul din data de 28 iunie 1914 cu studentul sârb, care l-a omorât pe moștenitorul tronului Austro-Ungariei cât și pe soția acestuia în orașul Saraievo. Cred că vă este, dragi cititori, extrem de cunoscută această poveste.
Luna iulie a acelui an a început cu mobilizarea generală în Austro- Ungaria și implicit și în regiunile din Transilvania, care pe atunci era parte din imperiu. Ienășescu povestește că Regimentul 64 Infanterie Orăștie, unde era încorporat și fratele lui Iancu, a fost trimis să lupte pe front chiar de la începutul războiului în Galiția, un teritoriu polonez care pe atunci era sub ocupație rusă. Din păcate la scurt timp, Iancu a decedat și deși nu apărea pe listele oficiale, părinții au urmat totuși toate rânduielile bisericești ca sufletul copilului lor să se odihnească în pace.
Câteva luni mai târziu și Gheorghe Ienășescu a fost încorporat tot în Regimentul 64 Orăștie pe data de 9 octombrie 1914. Tot în acest regiment erau încorporați și alți tineri de-o seamă cu povestitorul nostru și precum toți românii, „cântau și la veselie și chiar și la necaz„ . Acesta era semn că în preajmă existau români – când ghiulele tunurilor nu traversau cerul, românii cântau ori din gură, ori din fluiere, clarinete sau cimpoaie.
Situația pe front era destul de critică și presiunea înaintării forței inamice era la fel. Primul semn era că Gheorghe trebuia să fie încorporat abia în anul 1915, dar acest lucru se întâmplase mai repede, iar durata instruirii militare putea oricărui cetățean de rând de gândit. Instruirea militară la Orăștie dura două luni și se făcea doar cu veterani de război. Chiar cu o zi înainte de trecerea în noul an, venise și ziua cea tristă a plecării pe front. Ienășescu împreună cu alți tineri care connstituiau detașamentul de completare pentru cei uciși sau răniți plecase cu un tren de vite spre destinația Polonia. Câteva zile mai târziu pe data de 4 ianuarie 1915, aventura războiului avea să înceapă pentru povestitorul nostru. Ajunsese în localitatea Scorovice, o localitate care era cunoscută pentru o icoană făcătoare de minuni – poate nu întâmplător i-a fost dat să ajungă fix acolo. Mai mult decât atât, o coincidență stranie a făcut ca și Gheorghe să facă parte tot din compania a 7-a, la fel ca și răposatul său frate. Astfel, el a ajuns el însuși să descopere misterul morții fratelui său, chiar de la camarazii săi, care văzuseră cu ochii lor cum ghiuleaua de tun i-a curmat zilele lui Iancu.
Ei bine, dragi cititori, se pare că nimic nu e întâmplător în viață, căci soarta se poate schimba peste noapte, mai repede decât crezi, iar întâmplările vieții te pot duce în direcția în care tu trebuie să deslușești singur misterele, căci uneori nu trebuie să Îl întrebi pe Dumnezeu lucruri pentru a nu fugi de soartă.
_______________________
Sursa:
Rusalin Ișfănoni, Comuna Lelese- Monografie, Editura Călăuza v.b, Deva, 2018, p 109-110
Postări
0 Comentarii