Știu, știu, a trecut luna mai, suntem în iunie, dar nu am greșit; cuvântul mai are o vastă omonime în Ținutul Pădurenilor.
Pornind din nou prin lumea vocabularului pădurenilor, am poposit asupra lui ,,mai", cuvântul ce desemnează, așa cum îl știți și dumneavoastră, luna a V-a din an. O lună plină de activități agricole, o lună a bogățiilor florale, o lună a renașterii naturii. O lună în care vorbim despre răscolul și măsuratul oilor, despre Sfinții Constantin și Elena și multe alte prilejuri de bucurie.
Până aici, am spune, nimic nou, însă diversitatea înțelesurilor acestui cuvânt abia începe.
Animalele sălbatice au fost mereu problema grădinilor pădurenilor, așa că s-au recurs la un gard din lemn, fiind materia primă cea mai rezistentă și ușor de prelucrat. Pentru a putea fi susținut, acest gard avea stâlpi, ce erau băgați în pământ cu maiul. Cuvântul mai la pădureni, desemnează și barosul ce-l cunoaștem noi astăzi. Maiul era o bucată de fier plin, de diferite greutăți, în funcție de folosință ( pentru activități mai ușoare, se folosea unul mai mic, spart piatră mai mică, creat lemne cu pene; iar pentru activități mai grele, unul mai mare, deci mai greu, pentru stâlpi de gard, piatra), dar există și un mai din lemn, folosit atât la bătătorit, cât și la bătut diverse materiale cu o durabilitate mai scăzută.
Mai avem un ,,mai " a cărui preparare reprezintă o delicatesă și la pădureni; anume ficatul. Ficatul, acest mai al pădurenilor, era o componentă apreciată în cadrul diverselor mâncăruri și cel ce arăta adesea dacă animalul a fost sănătos sau nu, în funcție de aspectul maiului.
În speranța că am învățat ceva nou și de această dată, până la o următoare întâlnire, dacă ați fi venit la Pădureni în mai, v-ar fi pus la dat de mai, servind un delicios mai cu mămăligă.
Până la un alt mai, va urăm o vară cât mai frumoasă și va așteptăm la Pădureni.
Țâie-vă Dumnezo'!
0 Comentarii