Mulți asociază Ținutul Pădurenilor cu portul său popular incredibil, însă doar câțiva fac legătura între Ținutul Pădurenilor și istoria mineritului, care nu este doar o perlă a Hunedoarei, ci a întregii noastre țări. Reluăm astfel povestea noastră astăzi de undeva de la mijlocul secolului al XVIII-lea când prin anul 1754 un document atesta că în acel an erau pe raza comunei Ghelar trei mine care produceau cantitatea de minereu feros pentru cele 11 cuptoare funcționale. Tot în arhivele vremii există informații conform cărora, transportul se făcea destul de rudimentar, astfel că odată încărcate cărucioarele de lemn erau trase de câte doi cai, iar minerii foloseau ca metodă de exploatare a minereului, metoda cu camere și stâlpi. Tot în acea perioadă specialiștii au constatat o nevoie de extindere a industriei mineritului, astfel că în 1750 capacitatea de producție a fost crescută prin construcția unui nou cuptor în Toplița, care avea o capacitatea anuală de producție de 1200 tone.
Mergem mai departe cu povestea noastră în anul 1782, când pe Valea Zlaști s-a pus în funcțiune un nou cuptor, care a fost activ până în anul 1869. Începutul secolului XIX vine cu un eveniment favorabil industriei miniere în Ținutul Pădurenilor, astfel că în anul 1806 se construiește celebrul furnal de la Govăjdia. La începutul funcționării lui, furnalul avea o capacitatea anuală de 640 tone pe an. O curiozitate destul de interesantă și prea puțin știută de noi românii, este că aici a fost prelucrat fierul folosit la construcția turnului Eiffel din Paris.
Anii 1880-1890 au fost de asemenea extrem de importanți pentru orașul Hunedoara, fiindcă se construiesc din temelii primele trei furnale. Mai apoi, după o pauză de șase ani, între anii 1896-1900 se construiesc aici alte două furnale , care aveau impresionanta capacitate de 100 de tone pe zi, folosind cocsul în procesul de producție. Anul 1893 a adus însă o premieră în industria mineritului, acesta fiind anul când în zona noastră începe să se exploateze și sideritul. Acum, transportul era ceva mai modern, astfel că minereul era încărcat în vagoneți metalici, care aveau o capacitate destul de mică, și care erau transportați pe o cale ferată până la Nădrab, de unde era transportat cu funicularul la Govăjdie și Hunedoara.
Mulți însă când vine vorba despre industrie asociază Hunedoara cu vestita sa uzină, care a început în vara anului 1882, dar care s-a inaugurat abia doi ani mai târziu pe data de 12 iunie 1884, când practic, spun istoricii, „s-au născut uzinele de fier din Hunedoara„. Acestea au funcționat un deceniu, iar pe parcursul acestor ani, trebuie să spunem aici, că acestea s-au dezvoltat continu, fără sincope. Este important de știut că lucrările la aceste uzine nu au fost singulare în acele vremuri. Paralel s-a început construcția funicularului Hunedoara- Ghelar – Vadu Dobrii și s-a amenajat și terenul de încărcare a funicularelor și a silozurilor de mangal aflate în imediata apropiere a stației terminus a funicularului de la Hunedoara. Mai apoi s-au construit încă șapte lini de funicular, care erau extrem de bine amplasate, atât din punct de vedere geografic, dar și din punct de vedere al construcției lor, care trebuie să fie neapărat una trainică și să reziste la vânturi puternice și la zăpezi deosebit de abundente. Astfel, la începutul secolului XX, funicularele din zona Ghelar erau considerate cele mai lungi din Europa și aveau o întindere de peste 145 km.
În zilele noastre însă, situația arată cu totul diferit. Transportul minereului se face în subteran cu locomotive electrice de la Ghelar la Teliuc, unde se află actuala stație de preparare, iar de acolo până la Hunedoara cu un funicular de aproximativ 5-6 km. Iar cu asta, dragi cititor, am ajuns la finalul poveștii noastre de astăzi, pe care o vom relua și săptămâna viitoare într-un nou articol.
Autor: Georgiana-Mariana Balan
Din Inima Pădurenilor & Ținutul Pădurenilor - România
Sursa:
__________________
Alexandru Vlad, Monografia Comunei Ghelar, Editura Emilia, p 235-243
Postări
0 Comentarii