Până acum câteva luni războaiele făceau parte doar din poveștile bunicilor noștri, însă odată cu începerea războiului din Ucraina, oamenii parcă s-au trezit la realitate și au conștientizat brusc că războaiele nu fac parte din altă eră, ci sunt destul de recente. Astfel, ne-am gândit și noi să readucem în memoria colectivă a pădurenilor poveștile lor despre luptele de pe front, căci dincolo de rugile ce stau mărturie la fiecare poartă din Ținutul Pădurenilor încă mai dăinuie drama unor familii ce au fost cândva martore Celor Două Războaie Mondiale.
Așadar, aflați la începutul Primului Război Mondial, ghelărenii, la fel ca toți locuitorii Transilvaniei au fost obligați fără voința lor să lupte contra fraților lor români, căci pe atunci întreaga regiune era parte din Imperiul Austro- Ungar. Până la unirea cu țara mamă, Ardealul fusese preț de opt secole sub ocupația austro-ungarilor, astfel că împotrivirea lor de a lupta contra celorlalți români era nejustificată în fața autorităților. Cu toții știm chiar și astăzi că populația din Ardeal e destul de segregată, iar adversitatea ungurilor față de români și invers este partea din traiul nostru de zi cu zi. Acest lucru a rămas neschimbat încă din acele vremuri, iar datorită acestui fapt, cam jumătate de milion de transilvăneni au fost puși să lupte în primele linii în armata ungurească.
De la o săptămână la alta, războiul și urmările sale economice asupra marii mase a populației deveneau din ce în ce mai greu de suportat, iar specula de alimente și măsurile impuse de guverne înăspreau tot mai tare traiul oamenilor. Cât despre soldații transivăneni care erau obligați să lupte pe front pentru o cauza ce nu era a lor, aceștia erau în mare parte țărani, iar conform documentelor vremii aceștia au luptat pe fronturile din Bosnia, Herțegovina, Galiția, Italia, participând chiar la mișcările revoluționare din Praga sau Budapesta. Printre regimentele în care au fost înregistrați cei mai mulți ghelăreni se află regimentele 92 infanterie Orăștie, 82 Sibiu, 222 Sibiu, 133 artilerie si 50 Alba Iulia. Desigur, de la an la an fiindcă nu mai suportau ororile războiului dezertau tot mai multi ardeleni. Conform statisticilor, în anul 1914 au dezertat 6700 de ardeleni, numărul lor crescând considerabil de la an la an. De exemplu, în anul 1917 numărul dezertorilor ajunsese la 81800. Printre numele dezertorilor, istoricii au găsit și foarte mulți ghelăreni, unul dintre ei fiind plutonierul major Radu Carol.
Ca să vă faceți o idee, dragi cititori, luăm exemplul comunei Ghelari. De aici au plecat să lupte pe front peste 100 de oameni. Din aceștia, 23 au murit, 7 au fost dați dispăruți, iar 30 nu s-au mai întors. Din fericire, avem și povești de viață mai fericite ale soldaților ghelăreni, cum ar fi cea a lui Vlad Iosif Lechii, Radu Ioan Chechi și Gotian Ioan Fleac care s-au întors acasă după ce au fost ținuți prizonieri la Darnița, lângă Kiev. Tot aici, trebuie să îl amintim pe Malea Moisă care a scăpat teafăr din lagărul de la Omsk sau pe Drăghici Petru Iaia care a ales să rămână în Rusia.
În articolele trecute am pomenit destul de des de maistru Iosif Florea și despre toată implicarea s-a în dezvoltarea minelor. Ei bine, nici soția s-a nu s-a lăsat mai prejos. Hermina Florea va avea mereu numele asociat cu eroii ghelăreni căzuți pe câmpul de luptă, căci la inițiativa ei s-a construit la ieșirea din sat cum mergi spre gara din Retișoara un monument în formă de prismă dreptunghiulară, care cinstește și pomenește totodată eroii căzuți în războiului mondial dintre anii 1914-1918.
Iar cu asta, dragi cititori, ne încheiem povestea noastră de astăzi despre bravii noștri ostași care au făcut parte cândva dintr-o istorie vie și cruntă în același timp, ce stă astăzi drept mărturie a libertății noastre.
Autor: Georgiana-Mariana Balan
Din Inima Pădurenilor & Ținutul Pădurenilor - România
______
Sursa:
Alexandru Vlad, Monografia Comunei Ghelari, Editura Emilia, p 61-65
Postări
0 Comentarii