”Padurenii nosti„ ”

Debutul si cariera artistica a lui Dragan Muntean

Debutul
Deşi cânta de când se ştia, deşi în judeţul Hunedoara şi în ţară era deja un nume, debutul a venit foarte târziu, prin 1983-1984. Câştigase premii peste premii, dar acest lucru a contat prea puţin pentru “kulturnicii” vremii… Era cineva la Cultură care îi băga mereu beţe în roate. Astfel, nimeni de acolo nu îl anunţa că sunt concursuri. Participase, militar fiind, în 1976 la „Floarea din grădină”. L-au depunctat la proba de recitat.
„Era dascăl, oare cum putea să nu ştie să recite?! Era atât de descurajat, încât voia să renunţe”, povesteşte Mioara Muntean. „Întâmplarea a făcut să cunosc o persoană care avea un frate lider de sindicat în Televiziune. I-am explicat ce se întâmpla cu Drăgan. Am vorbit cu ea dacă ne poate ajuta. Nu mi-a promis nimic, dar a luat legătura cu fratele ei. Voiam să ajungem la Marioara Murărescu. Nu la mult timp după acea conversaţie, fratele acelei persoane ne-a anunţat că putem merge la Marioara Murărescu. Domnul acela se numea Miclea. Nu ne-a promis nimic şi ne-a rugat să nu ne supărăm dacă întâlnirea cu doamna Marioara nu va fi cu succes. Aşa a început totul. Am mers împreună la Bucureşti, la o filmare. Simţea un sprijin mare în mine. Nu ştia ce costum să îmbrace. Chiar ne-am amuzat că am tot căutat diverse costume, iar noi aveam unul pădurenesc, autentic, în valiză, dar l-am scos după ce a avut loc filmarea”, rememorează soţia lui Drăgan Muntean.
A fost începutul unei cariere ce avea să dureze aproape 20 de ani.

„Marioara Murărescu a fost sinceră şi tot timpul l-a sprijinit pe Drăgan. Dacă nu ar fi fost acea persoană şi doamna Marioara, cred că Drăgan ar fi renunţat, atâtea piedici a avut. Poate că nu erau atât de mari, dar pentru un om atât de sensibil cum era Drăgan, era prea mult. Suferea şi se consuma pentru fiecare răutate. Pe la începutul anilor ’80 venise Nadia de la o competiţie şi i se pregătea un spectacol. Se făcuseră repetiţii, el nu participase la ele, pentru că nu a putut pleca de la şcoală. Pentru că nu a fost la repetiţii, nu l-au primit în spectacol. A venit acasă după câteva ore şi era foarte abătut şi cu lacrimi în ochi mi-a spus că nu i s-a dat voie să cânte. Era un om foarte sensibil şi astfel de mizerii îl afectau. Punea totul la suflet. Avea prea mult bun simţ”, adaugă Mioara Muntean.
„Floarea din grådină”
În 1987, într-o emisiune, Simona Patraulea l-a întrebat de ce nu a participat la „Floarea din grădină”. Mioara Muntean spune că atunci soţul ei a povestit că a încercat în 1976, dar că a fost respins. Apoi, s-a reînscris. A ajuns în finală cu Luciana Văduva, care era din Corabia, Olt.
„A avut nişte emoţii atât de mari că a slăbit 6-7 kilograme într-o săptămână. Lângă mine era Emilia Bubulac, pe care am strâns-o în braţe ca într-un cleşte, deşi n-o cunoşteam, atunci când s-au dat notele. Au câştigat amândoi. La 11 ani de la acea experienţă tristă, Drăgan şi-a luat într-un fel revanşa”, spune soţia sa.
Cântăreț consacrat
În 1987, Drăgan Muntean a cântat pentru prima oară împreună cu Ioan Bocşa şi Nicolae Furdui-Iancu. Acele imagini cu cei trei cântând printre altele şi „Noi suntem români” au fost difuzate de nenumărate ori în zilele Revoluţiei.
„Cu câteva zile înainte de evenimentele din decembrie 1989, a fost la Târgu Mureş, unde împreună cu cei doi a cântat, iar la sfârşitul spectacolului au colindat. Prim-secretarul de la Mureş, care era în lojă, s-a ridicat şi a plecat. A venit acasă destul de abătut, după acel spectacol. Nu vorbea prea multe şi nici nu făcea caz de faptul că au avut curajul să colinde pe o scenă. Se gândea doar că s-ar fi putut întâmpla ceva. După 22 decembrie, a spus doar atât: În cazul acesta, cred că am scăpat!”, îşi aminteşte Mioara Muntean.
Secvenţele din spectacolele pe care le-au susţinut împreună cei trei au rămas în memoria tuturor. Spectatorii se ridicau în picioare şi aplaudau minute în şir, obligându-i să revină pe scenă. „Cântau când se întâlneau, când erau spectacole mari. Pot părea lipsită de modestie, dar nu erau mulţi cei care îşi puteau permite să îi aducă pe scenă la un loc pe ei trei. Au rămas în memoria oamenilor ca un trio”, povesteşte soţia lui Drăgan Muntean.
Poliţistul
După 1990, lucrurile s-au schimbat. Şeful Casei de Cultură a Ministerului de Interne l-a îndrăgit şi i-a propus să intre în Poliţie. În 1993 a dat examen la Academia de Poliţie. A finalizat studiile în 1998. „Drăgan cânta din plăcere, nu conta cui i-a cântat, trebuia ca lumea să se simtă bine. În 1997, după Serbările de la Ţebea, unde l-a cunoscut pe Gavril Dejeu, pe atunci ministru de Interne, acesta i-a propus să devină directorul Ansamblului “Ciocârlia”. A fost şeful acestei instituţii până în 1999. Nu s-a putut obişnui cu Bucureştiul şi s-a întors în Deva, aproape de pădurenii lui dragi.
A început prin anii ’80 să organizeze în luna august un festival dedicat acelor locuri. Cu multe greutăţi, reuşea să le ofere oamenilor locului un festival doar al lor, să aducă interpreţi care, timp de câteva zile, să îi facă să mai uite de viaţa aspră pe care o duceau. Ani în şir s-a zbătut ca festivalul să fie organizat în diverse localităţi din Pădurenime şi de fiecare dată reuşea să strângă în jurul lui mii de oameni.
„El aşa de mult a ţinut la pădureni, ar fi făcut orice pentru ei. Mereu, când ajungea la Poieniţa Voinii, tot satul se aduna în curtea casei părinteşti a lui Drăgan. Atât erau de bucuroşi că încât nu conta că stăteau după gard să îl vadă. Se simţea extraordinar de bine acolo. La început nu l-am înţeles. Apoi, cunoscându-i pe pădureni, cu sufletul lor, cu viaţa lor atât de grea, am înţeles de ce”, povesteşte Mioara Muntean.

La finele anului 1994 şi începutul lui 1995, soţii Muntean au fost în turneu în Australia împreună cu Veta Biriş şi au cântat comunităţilor româneşti. Acolo, lui Drăgan Muntean i-a venit ideea să mute sărbătoarea la Poieniţa Voinii, în satul lui natal.
„Sărbătoarea pădurenilor… Sunt fericită că după ce el nu a mai fost, s-au găsit oameni care continuă să organizeze festivalul, să-i continue munca. Pentru mine nu mai e acelaşi lucru, pentru că el nu mai e acolo. Dar când mă gândesc cât s-a zbătut ca să organizeze acel festival… El trebuia să aranjeze să se servească micii şi berea”, spune soţia lui Drăgan Muntean.
De câţiva ani acolo, în casa părinţilor lui Drăgan Muntean, funcţionează un muzeu. L-a aranjat chiar el, cu lucruri care amintesc cum arăta o casă pădurenească pe vremuri. Tot acolo sunt şi multe dintre diplomele şi premiile obţinute de el de-a lungul întregii sale cariere artistice.
Doina – sufletul lui
„Ştia şi cântece de la mama lui, care avea şi ea voce. Pe vremurile acelea, copiii mergeau cu porcii şi acolo, pe câmp, de câte ori era singur începea şi cânta. Bătrânii treceau şi îl auzeau cântând şi spuneau – Auzi, iar cântă copilul lu’ Valera!“, povesteşte Mioara Muntean.
Ea adaugă că versurile, majoritatea, şi le compunea singur:
„Le scria aşa cum simţea şi de aceea le şi putea interpreta. – Sara bună, bade Ioane – a învăţat-o la Zalău, de la Ioan Simion Pop. E o doină din Ardeal. Nu a interpretat doar cântece din ţinutul Pădurenilor, ci şi din Ardeal. Repertoriul şi-l făcea singur. Doina a fost sufletul lui. Toate melodiile îi erau dragi. Avea o doină în care vorbea despre o casă, un bătrân şi un prun, de fapt era un cântec despre singurătate. Era o doină pentru tatăl său, dar, din păcate, el a plecat primul şi bătrânul a rămas, dar nici acesta n-a mai rezistat. S-a stins la zece luni după Drăgan. Versurile cântecelor le compunea de multe ori noaptea. Se aşeza la masă, mai scria un vers, apoi altul, se mai răzgândea, mai schimba câte un cuvânt şi nu se lăsa până nu scria totul de la cap la coadă. Avea darul de a face versuri pe moment. Uneori mai schimba câte un cuvânt şi mă întreba dacă îmi amintesc cum a schimbat versul în spectacol. Drăgan nu a suportat niciodată să cânte după bandă, a cântat numai live, fie că era vorba despre o nuntă sau un spectacol mare. Avea întotdeauna emoţii foarte mari, ca şi cum atunci urca pe scenă prima oară”.

Tags:

0 Comentarii