Furnalul de la Govajdie - De la construire la modernizare

Furnalul de la Govajdia - Contructie și modernizare - Prima perioadă de exploatare  - Renovarea - Materia primă și producția de fontă


După cum am amintit în articolele anterioare despre furnalul din Govăjdia, construcția a durat 4 ani, între anii 1806-1810.  Un detaliu important ste placa memorială care purta inscripția „Augusto Imperante Francisco I. exstructum 1810” și care a fost pe fațada clădirii furnalului dinspre confluențele pârâurilor Nădrab și Runc. Costurile acestui furnal i-au luat prin surprindere pe cei din administratia de la acea vreme, suma alocata inițial acoperind doar costurile prntru construcția furnalului, halei  furnalului și a  aducțiunilor de apă, astfel că Mätz Sámuel, proprietarul atelierelor de fierărit împreună cu Asztalos József, maistrul dulgher au întocmit proiecte noi de investiții care cuprindeau și construirea unei locuințe maistrului topitor.

Din proiectele clădirilor au rămas doar proiectul podului de încărcare și proiectul depozitului de mangal.  Data de 10 Decembrie 1808  marchează Mätz și Asztalos întocmirea  unor altor noi  proiecte de investiții de către cei doi, proiecte care evident  trebuiau  aprobate de trezorerie. Conform proiectului se putea  construi digul pe pârâul Runc la  un preț de 3691 forinți 5 creițari și curățarea canalului pentru aducțiunea apei dinspre barajul pe pârâul Nădrab, pentru care trebuiau plătiți incă 430 forinți. În cele din urmă lucrările pentru construcția uzinei au fost finalizate în 1813. Împreună cu toate investițiile suma finală s-a ridicat la 98728 forinți 50¼ creițari. Furnalul a fost dat în exploatare în mijlocul lunii Aprilie.  Din păcate schița furnalului nu mai există, însă din alte documente se cunosc forma și dimensiunile.

 

            Pentru mulți pasionați de istoria metalurgiei și pentru mulți ingineri deopotrivă câteva date tehnice ar fi de mare interes.  În urma studierii mai multor documente reies următoarele: creuzetul rotund avea un diametru de 110 cm, diametrul pântecului 215 cm, diametrul gâtului 105 cm. Înălțimea pântecului asupra fundului creuzetului 315 cm, înălțimea asupra fundului creuzetului a gurii de vânt superioare 53 cm, iar înălțimea gurii de vânt inferioare 47 cm, iar înălțimea totală a furnalului a fost 9,50 m.  Cât despre gura de vânt superioară, ea  avea o așezare orizontală, cu trompa de suflare așezată pe furnal pe latura dinspre pârâu, cu o deviere de 80 mm de la centrul cuvei furnalului. Gura de vânt inferioară era la un unghi de curbură de 3°, îndreptată spre direcția găurii pentru evacuarea fontei, cu o deviere tot de 80 mm de la centrul cuvei. Aerul pentru suflarea în furnal a fost asigurat de 6 foale duble cu aceleași dimensiuni, montate în sala mașinilor, o foală asigura 7–8 suflări pe minut, aerul trasnportându-se la furnal prin conductă.

 

Tot din documentele și statisticile vremii reiese că atât minereului fieros de care se folosea furnalul, cât și magalul obținut din lemn de fag erau unele de calitate și deși rezulta o scoatere de 40-42% rezultatele nu se ridicau la nivelul furnalului de la Toplița. Pentru pasionați ar fi interesant aici de amintit și cauza. Ei bine, defecțiunile de construcție la suflantele care furnizau aer pentru întreținerea procesului din zona gurilor de vânt au avut ca efect negativ o cantitate mică de aer la o presiune redusă. Desigur, putem adăga aici și lipsa de experiență în acest domeniu al pădurenilor de pe valea Govăjdiei.  O comparație simplă ne poate arăta că fonta obținută la Toplița era una albă, iar cea obținută aici era una cenușie. Cea de la Toplița era potrivită pentr afinarea prin pudlaj, pe când fonta de la Govăjdie prin conținutul mai ridicat de carbon, prelungea prelucrarea ei pe vatră.

 

Din nefericire, rezultatele proaste ale prelucrării fontei la Govăjdie au dus la închiderea furnalului între anii 1821-1837. În această perioadă de timp  multe părți componente alea furnalului s-au degradat. Pe data de 15 ianuarie 1837 furnalul de la Toplița a suferit o avarie majoră, care a dus la resimțirea unei acute lipse de fontă în atelierele din Cugir și Sibișel. Astfel, din fericire pentru furnalul de la Govăjdia, după evaluarea avariei de la furnalul din Toplița Tezaurariatul și Administrația domeniului Hunedoara au hotărât renovarea și repornirea funalului de la Govăjdia. Pentru lucrările de renovare a fost alocată suma de 40529 forinți 5 cretari. Deoarece renovarea furnalului era de mare interes, renovarea a și început în acel an și s-a finalizat un mai târziu în toamna anului 1838. Dintre lucrările de seamă se pot aminti renovarea clădirii funalului prin acoperirea cu șindrilă, rezidirea creutului și a cuvei furnalului, reabilitarea sistemului de aducțiune a apei pentru furnal și halele anexe și montarea roților hidrauluice pentru antrenarea instalațiilor. Astfel, repunerea în funcțiune a furnalului a avut loc pe data de 15.11.1838.

 

Deoarece conducerea uzinei se preocupa atent de bunul mers al lucrurilor, modernizarea procesului de producție a fost posibilă în anul 1839, când a fost aprobat un buget de 1333 forinti  și 50 cretari pentru modernizarea sistemului de preîncălzire și extinderea unor anexe. Tot în aceast an se face tot posibil pentru achiziția unui concasor de zgură, care făcea posibilă recuperearea bucăților de fontă zugură pentru a le putea retopi. 

0 Comentarii